Ionuț Popovici a elucidat pentru expressdebanat.ro misterul poreclei după care e cel puțin la fel de cunoscut ca acum, când e al doilea șef al județului!
Despre liderul PMP Caraș-Severin și totodată vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin circulă tot felul de povești. De aici să vină și porecla de „Comisaru’”, pe care a primit-o cu mult timp înainte de a intra în viața politică?! „Această poreclă să ştiţi că nu îmi aparţine mie, tatăl meu, Dumnezeu să îl ierte, a lucrat în Ministerul de Interne, eu am un frate cu cinci ani mai mare, el a primit de la nu ştiu cine această poreclă. Într-un fel, lumea m-a confundat cu el, dar să ştiţi că pe mine în buletin mă cheamă Ionuţ Mihai Popovici, nicidecum altfel. Aş fi un fariseu dacă aş nega că nu am făcut anumite greşeli când eram foarte tânăr, nici acum nu sunt bătrân, am 35 de ani, dar mi-am dat seama că nu este un drum corect în viaţă, l-am schimbat şi iată că sunt vicepreşedintele Consiliului Judeţean. M-aş bucura să fiu întrebat ce am făcut în ultimii 10 ani!”, a explicat Popovici.