De ce funcţia de primar are lipici? Ce spun edilii din Timiş?

Funcţia de primar atrage ca un magnet. O dovedesc alegerile care se apropie. Tot mai mulţi candidaţi, susţinuţi de partide sau independenţi, visează să ajungă pe scaunul de primar. Sunt ei însă conştienţi de responsabilităţile care îi aşteaptă? Ştiu ei că principalul scop trebuie să fie interesul cetăţeanului, nu interesul propriu sau se lasă cuprinşi de mirajul puterii şi de avantajele funcţiei pe care speră să o ocupe?

Primarii din Timiş deja în funcţie spun că responsabilitatea e cuvântul-cheie atunci când ocupi această funcţie. Dănuţ Groza, spre exemplu, este primar la Sânnicolau Mare de 12 ani şi are 17 ani în cadrul Primăriei, ocupând alte funcţii, de consilier local şi viceprimar. Acesta crede că fără o pregătire în prealabil şi fără experienţă în administraţia publică locală, un candidat nu se poate descurca în funcţia mult râvnită.

„În proporţie de 90% nu ştiu exact ce îi aşteaptă într-o primărie. Cei care vin de pe stradă şi nu au avut nicio tangenţă cu Primăria, eu vă spun că nu înţeleg nimic din ce îi va aştepta în Primărie dacă vor câştiga alegerile. Le trebuie o perioadă destul de mare de timp să se acomodeze şi să poată să funcţioneze la parametrii normali. Sunt foarte mulţi aventurieri, foarte multe partide mici care foarte greu îşi găsesc oameni. Nu mai contează criteriul. Doar să-ţi găseşti pe unul, să-l pui pe listă şi să ai candidat de primar şi 20 de oameni pe lista de consilieri. Există primari care au făcut performanţă, care au rezultate foarte bune, dar sunt şi primari care sunt catastrofali.”, a declarat Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare, pentru Express de Banat.

Groza spune că deşi a avut oferte de la Consiliul Judeţen şi chiar de la Bucureşti, a ales să continue să facă treabă în oraşul său. Acesta este motivul pentru care mai candidează pentru încă un mandat.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Funcţia de primar nu înseamnă one man show”

Vasile Petruescu, primarul de la Traian Vuia, spune că funcţia de primar nu înseamnă doar lucruri pozitive şi că a văzut mulţi edili care au fost depăşiţi şi au clacat. Totuşi, mirajul puterii crede că este principalul motiv pentru care o mulţime de candidaţi roiesc în jurul acestei funcţii.

„Cred că e o falsă idee faptul că a fi primar însemană «one man show». Această funcţie implică foarte multe responsabilităţi şi am văzut în decursul timpului persoane care au ajuns în funcţia de primar şi care au clacat, pentru că nu au ştiut cu ce se mănâncă. Nu sunt în măsură să fac portretul robot al profilului candidatului de primar, doar că e o falsă ipoteză că a fi primar înseamnă doar lucruri bune. Cred că atrage foarte mult această funcţie din cauza mirajului puterii. Dar cei care ajung în această funcţie trebuie să ştie că un primar nu are un program fix, de la 8 la 16. E un program la dispoziţia cetăţeanului, pentru că dacă se întâmplă ceva în miezul nopţii tu trebuie să fii prezent.”, a precizat Vasile Petruescu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/