Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin are un nou șef după demiterea lui Adrian Doxan. Ceremonia de învestire a avut loc astăzi, la sediul instituției, fiind condusă chiar de noul inspector general, Ioan Benga.
La sediul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin a avut loc astăzi ceremonia de învestire în funcție a noului șef, Ioan Benga, cel care a mai ținut frâiele instituției în anul 2012 din postura de adjunct al lui Paul Mihai Șușoi. Ioan Benga a fost numit prin detașare de Ministerul Educației în interesul învățământului, până la organizarea unui nou concurs. Festivitatea a fost condusă de nimeni altul decât șeful instituției gazdă, fiind nelipsite momentele care amintesc de o epocă apusă… aplauze, discursuri emoționante și planuri de salvare a patriei din punct de vedere educațional, spuse cu un aplomb demn de toată isprava.
De la masa de prezidiu nu puteau lipsi prefectul Matei Lupu, președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu și Flavius Nedelcea, fostul inspector școlar general, actual consilier județean Nicolae Grindeanu, președintele Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Caraș-Severin, Mariana Zvarici și actualul inspector școlar adjunct, Constantin Nicolaescu. Deși ați sesizat probabil că numitorul comun ar fi, în mare parte, același partid, Ioan Benga, vechi social-democrat, ne-a asigurat că „suntem astăzi la un eveniment pe care n-aș vrea să îl considerați politic, aș vrea să îl considerați un eveniment în care ne întâlnim ca oameni care răspundem de soarta unui județ care are o problemă fundamentală de rezolvat, cea a educației”.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157684917806042″]
La prezentarea oamenilor din sală, Ioan Benga nu a ezitat să spună că unii dintre actualii inspectori vor mai rămâne în funcție doar câteva zile: „mai sunt aici o parte dintre inspectorii școlari care, până în zilele următoare, vor mai fi, mai sunt o parte dintre colegi care și-au dat demisia, le mulțumim pentru activitate și mai sunt o parte din colegi care probabil își vor da demisia în etapele următoare. Asta este regula, încercăm să facem o echipă puternică, suntem 30 de oameni, viața este foarte grea. Numai cei puternici și cei harnici pot face față unei echipe”, a subliniat Ioan Benga de la pupitru.
„Este un om dur, dar drept. Sunt ferm convins că va face treabă în Inspectoratul Școlar Județean. Avem nevoie de oameni puternici și drepți, care să-și dorească să facă ceva și, la cum îl știu eu pe domnul Benga, dacă își propune ceva, își duce sigur planul la bun sfârșit” – prefectul Matei Lupu
„Cu modestie mă dau exemplu. Sunt un produs al învățământului din Caraș-Severin și parțial din Timiș și rămâne la aprecierea opiniei publice dacă sunt un produs bun al învățământului, dar eu nu pot decât să am cuvinte de laudă la adresa învățământului din județul nostru. Îi urez mult succes noului inspector general, îl asigur de sprijinul Consiliului Județean și de prietenia mea” – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin
„Alegerea este foarte bună. În primul rând din punct de vedere profesional, profesorul Benga nu poate fi contestat. Vorbesc rezultatele de la disciplina pe care a predat-o și nu poate să acceadă nimeni spre o asemenea funcție dacă nu se bucură de prestigiul dascălilor din sistem. Și din punct de vedere al managementului se potrivește, pentru că a condus instituții școlare, a fost inspector general adjunct” – Nicolae Grindeanu, fost inspector școlar general