De astăzi, Gheorghe Jurma este cetățean de onoare al județului Caraș-Severin!

Omul de cultură, scriitorul și ziaristul reșițean, prin adopție, a primit astăzi, într-un cadru festiv, titlul de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin.

Gheorghe Jurma s-a născut pe data de 5 februarie 1945 în satul Bobda, județul Timiș.  A debutat cu proză în 1968, iar din 1970 activează la Cenaclul literar „Semenicul“ din Reșița, unde până azi a rămas de drept coordonatorul cenaclului. A îngrijit, în cadrul Editurii Timpul (Tim) sau la alte edituri, peste 500 de volume de poezie, proză, critică și istorie literară.  În anul 2.000 a fost distins cu Medalia comemorativă „Mihai Eminescu“ pentru cărțile dedicate marelui poet și colecția inaugurată la Reșița. I s-au acordat diferite premii locale, între care Marele Premiu al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“ sau titlul de senior al culturii cărășene.

La Palatul Administrativ, lui Gheorghe Jurma i s-a recunoscut astăzi meritul în conservarea și promovarea culturii cărășene. ,,A fi Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin înseamnă, printre altele, a te așeza într-un cerc atât de select, încât, îți vine să faci, neapărat, ceva în plus decât ai făcut până acum, ca să meriți locul care ți se acordă. Prin urmare, un astfel de titlu, pentru mine și din punctul meu de vedere, reprezintă o recunoaștere a ceea ce am făcut, despre care nu știu dacă istoria va spune că am făcut, ci mai ales o angajare, pentru anii care vor veni, să facem mai mult pentru acest spațiu”, a declarat Gheorghe Jurma, cu prilejul decernării diplomei.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157650660148325″]

,,Consiliul Județean Caraș-Severin a acordat titlul de Cetățean de Onoare domnului Gheorghe Jurma, care este un personaj complex al culturii din Caraș-Severin. Editor, scriitor, jurnalist, critic, un exeget al operei eminesciene, un om care s-a aplecat cu studiul său asupra marilor scriitori din România, printre care și Sadoveanu sau Eliade, un om care a prefațat foarte multe din aparițiile editoriale din județul nostru. Este, de asemenea, patronul editurii Tim din Reșița, unde foarte multe cărți ale autorilor din Caraș-Severin, dar nu numai, văd lumina tiparului. Tot Gheorghe Jurma, pe data de 4 ianuarie 1990, împreună cu Petru Buzzi au fost primii directori, respectiv, redactori-șefi ai publicației Flamura liberă, inaugurând noua epocă a jurnalismului din Caraș-Severin, cea postrevoluționară”, a spus președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, care astăzi i-a înmânat diploma scriitorului adoptat în totalitate de spațiul bănățean.

Decernarea titlului a fost precedată de lansarea volumului ,,Ce lăsăm în urma noastră? Gheorghe Jurma în dialog cu Titus Crişciu“, semnată de Titus Crişciu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/