A fost ultima comună din Caraș-Severin care nu are un teren de sport, dar care în viitorul apropiat se va mândri cu un teren nou nouț. La Goruia se va juca fotbal.
Un vechi teren din comuna Goruia, județul Caraș-Severin, se va transforma, cu ajutorul edilului Filip Văcărescu, într-un teren de sport nou, pregătit să își întâmpine iubitorii acestui sport. Dacă ani la rândul, Goruia a fost singura comună care nu beneficia de un teren de sport, în urma unor restituiri de proprietate, pasărea Phoenix va renaște din propria cenușă. Pentru a pune în valoare acest teren, situat în centrul comunei, primarul Filip Văcărescu a inițiat un proiect de împrejmuire a acestuia pentru un proiect nou, la alte standarde.
Primarul susține ideea acestui teren de sport și asta pentru că „suntem ultima comună din Caraș-Severin care nu are un teren de sport. Vrem ca acest teren să fie folosit de puținii copii pe care îi mai avem la școala din Goruia, dar și de tinerii iubitori de sport și mișcare din comună. Pentru început vrem să îngrădim această suprafață de 55-60 de metri lungime și 22 de metri lățime. Terenul nu va avea gazon sintetic, ci vom păstra iarba naturală“.
În perioada imediat următoare, edilul vrea să construiască în imediata sa vecinătate și un teren de tenis de câmp sau un părculeț, în funcție de dorința consătenilor. Nu va fi o investiție foarte mare, ci una a cărui valoare nu va depăși 200 de mii de lei și care este asigurată din bugetul local. „
„Cei mai fericiți de amenajarea acestui teren sunt, în primul rând, copiii, dornici de mișcare și de sport, și putem astfel să le asigurăm un loc sigur, chiar în centrul satului“, conchide primarul Văcărescu. Lucrările la noul teren se vor încheia până la venirea iernii, după cum declară primarul din Goruia.