Zona Dacia din Timișoara va avea parcare supraterană cu 150 de locuri

zona Dacia din Timisoara

Primăria Timișoara are în plan să realizeze o parcare supraterană cu peste 150 de locuri, în zona Dacia. Investiția se ridică la aproape 19 milioane de lei.

Primăria Timișoara anunță că avansează proiectul privind realizarea unei parcări supraterane în zona Dacia. Primarul Dominic Fritz a semnat proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice, faza studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru această investiție.

În total, vor fi amenajate 154 de locuri de parcare, dintre care 29 la parter, 40 la etajul I, 40 la etajul II, 42 pe terasă și trei în exteriorul clădirii.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Investiția va fi realizată pe un teren liber de construcții, având funcțiunea de parcare la sol. Durata de realizare a investiției este de 31 de luni, de la data ordinului de începere, din care șase luni proiectare, o lună pentru derularea procedurii de achiziție, iar durata de execuție estimată este de 24 de luni. Calitatea amenajării și funcționalității spațiului public este un factor major al calității vieții în oraș. Amenajarea acestei parcări și a zonei adiacente va crește atractivitatea și siguranței spațiilor publice, va rezolva accesibilitatea pentru toate categoriile de pietoni, dar și pentru celelalte mijloace de transport”, a informat Primăria Timișoara.

Valoarea totală a investiției este de aproape 19 milioane de lei, cu TVA inclus. Banii vor fi alocați din bugetul local al Primăriei Timișoara.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/