Sărbătorim românește, sărbătorim sus la munte, sus! Operatorii de turism de pe muntele Semenic redeschid porțile pensiunilor și așteaptă primii turiști, cu vin fiert, preparate tradiționale și evident, cu voie bună.
Minivacanța de 1 Decembrie este prilejul perfect pentru ca turiștii să urce pe munte și să se bucure de câteva zile de aer curat, de zăpadă și de distracție alături de cei dragi.
A nins deja pe munți, iar atmosfera este una de poveste. Doar gândul la schi, săniuș și bulgăreală, la petrecerile de pe pârtie, la vinul fiert și la focul care trosnește în șemineele din cabanele de pe munte, te fac să urci chiar acum în mașină, iar ultima oprire să fie sus pe munte.
Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, pensiunile de pe Semenic: Colț de Rai, Yaya Ski și La Popasul Cerbului dau startul petrecerii, așteptându-și oaspeții cu preparate tradiționale gustoase și cu multe surprize din partea casei. Doar atât pomenim: fasole cu ciolan și o cană de vin fiert. Restul delicateselor urmând să le descoperiți pe parcursul șederii acolo. Natura este fermecătoare iarna, aerul este proaspăt, brazii își mențin culoarea verde, soarele își face apariția printre nori doar atât cât trebuie, iar peisajul este de vis. Un pachet complet pentru orice iubitor al muntelui.
Fie că veți face plimbări în natură sau alte activități specifice sezonului, dacă stratul de zăpadă va fi generos pentru schi sau snowmobil, mini vacanța de 1 Decembrie va fi una perfectă. Iar dacă vorbim de mini vacanță, atunci, trecem în revistă și reducerile speciale la cazare, pe care le veți afla dacă sunați din timp, pentru rezervări:
La Popasul Cerbului:
0722668751
Pensiunea Colț de Rai:
0784 144 566
Pensiunea Yaya Ski:
0757 101 111