Datornicii din fotbalul cărășean rămân pe tușă!

Oamenii de fotbal din Caraș-Severin nu mai acceptă scuze și văicăreli din partea celor care o duc greu din punct de vedere financiar și au fixat un termen-limită pentru achitarea datoriilor dacă vor să mai joace în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal.

 

Membrii Adunării Generale a Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin au stabilit doar în parte modul de desfășurare a competițiilor care stau să înceapă. Un număr de 36 de cluburi și-au trimis reprezentanți la întâlnirea de astăzi. Pe parcurs, au mai rămas în sală doar 27, suficienți însă să stabilească ziua de 28 august ca dată limită de înscriere a echipelor pentru Liga a IV-a, Liga a V-a și competițiile de juniori. Cea mai importantă hotărâre vizează cluburile care înregistrează datorii către Asociația Județeană de Fotbal. Potrivit votului majorității membrilor afiliați prezenți, la data înscrierii în competiție, cluburile sunt obligate să nu înregistreze niciun fel de datorie către AJF. În caz contrar, nu vor fi acceptate în competiții. Echipele care se înscriu în Liga a IV-a mai au și alte obligații. Să folosească timp de 90 de minute, la fiecare joc, cel puțin doi jucători sub 21 de ani!

Au îngustat terenul!

Un alt aspect interesant a fost legat de modificarea criteriilor de omologare a terenurilor de joc. Hidrocom Marga a solicitat să fie afiliată pentru a reintra în campionatul județean, numai că suprafața de joc nu ar fi îndeplinit exigențele actualului Regulament de Organizare al AJF, în sensul că terenul are o lățime de doar 45 de metri, cu cinci mai puțin decât spune ROI-ul. Regulamentul de Organizare a Federației Române de Fotbal este mult mai permisiv, dimensiunea limită fiind de 45 de metri. Toată lumea a manifestat înțelegere și s-a votat modificarea regulamentului AJF, în sensul adoptării dimensiunilor omologate de FRF.

Și bune, și rele!

Conducerea AJF a prezentat cu aceeași ocazie o serie de realizări ale anului 2015, președintele Viorel Lolea punctând în acest sens organizarea mai multor competiții, cum ar fi Stelele Banatului, Cupele Dorinel Munteanu, Iosif Rotariu sau Miodrag Belodedici, Cupa Satelor, organizată pentru prima dată în Caraș-Severin, dar și turneul zonal de juniori din Valea Domanului. La capitolul reușite mai poate fi trecut proiectul „Fotbal și feminitate”, dar și formarea selecționatei U14 a județului, în care au fost cooptați 21 dintre cei mai talentați puști din Caraș-Severin. Îmbucurător este și faptul că, în Adunarea Generală de astăzi, a fost votată afilierea unui număr de opt echipe.

În fotbalul cărășean nu merge chiar totul bine și asta o recunoaște chiar președintele Lolea. „Niciun observator nu a luat examenul! Nu știu cum se întâmpla înaintea mea, dar acum examenele sunt examene! Nu se poate copia!”, a explicat șeful fotbalului din Caraș-Severin. La capitolul minusuri trebuie amintit faptul că au dispărut două echipe de oraș, ACS Oțelu Roșu și Hercules Băile Herculane, ambele foste competitoare în Liga a IV-a.

În concluzie, deocamdată nu se poate anticipa câte echipe vor lua startul în Liga a IV-a și câte în Liga a V-a și asta pentru că, în Caraș-Severin, nu mai joacă fotbal decât cine are bani. Cum e și normal! Campionatele încep în 29 august, Liga a IV-a, respectiv 6 septembrie, Liga a V-a.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/