Datorii, litigii, plângeri penale şi suspiciuni de jocuri murdare! Toate, la FC Caransebeş 1913!

Suspiciunile legate de implicarea mai multor jucători de la FC Caransebeş în meciuri trucate pentru câştiguri uriaşe la casele de pariuri au tulburat serios apele la clubul din oraşul de pe Timiş şi Sebeş. Problemele însă sunt mai mari de atât, pentru că mai mulţi jucători au câştigat litigiile cu clubul gugulan, iar preşedintele Consiliului Director ameninţă cu plângeri penale împotriva celor care ar fi păgubit bugetul local!

Numai în ultimele luni, Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a dat câştig de cauză unui număr foarte mare de foşti sau actuali jucători ai clubului caransebeşean, obligându-l la plata unor sume frumuşele către aceştia. Termenele limită de plată se apropie periculos, iar consecinţele pot fi dramatice. Neplata la termen atrage mai întâi depunctarea echipei, iar mai apoi neprogramarea la meciurile din campionat. Două neprogramări consecutive înseamnă excluderea din competiţie şi retrogradarea până în Liga a V-a.

Constantin Stoica, spre exemplu, care îmbracă şi azi tricoul gugulanilor, are de primit 11.700 lei reprezentând drepturi financiare restante pentru luna iunie 2015, prime de joc și goluri. Ovidiu Stoianof trebuie să mai primească 8.500 lei net reprezentând drepturi financiare restante pentru perioada mai – iunie 2015 şi prime de joc pentru cinci meciuri în sezonul competiţional 2014 – 2015. Faţă de fostul antrenor secund Alin Paleacu există o restanţă financiară de 4.000 de lei. FC Caransebeş a fost obligat şi la plata către Florian Pîrvu Dumitru a sumei de 13.300 lei net cu titlu de rate contractuale restante, 4.000 lei net cu titlu de bonus pentru salvarea echipei de la retrogradare şi 1.800 lei net cu titlu de bonus pentru participarea în şase meciuri oficiale. Marius Tomozei aşteaptă şi el 8.600 lei net cu titlu de rate contractuale restante aferente perioadei 22.03.2015 – 15.06.2015, 4.000 de lei net pentru salvarea echipei de la retrogradare şi 1.800 lei net ca bonus pentru participarea în şase meciuri oficiale. Gabriel Precup a câştigat şi el litigiul cu clubul gugulan şi va încasa 11.000 de lei cu titlu de rate contractuale restante aferente lunilor februarie – parţial (1.000 lei), martie (5.000 lei), iunie (5.000 lei). George Cotigă are un rest de plată de 15.300 lei aferent lunilor februarie – aprilie, parţial mai şi integral iunie 2015 (13.500 lei) şi prime de joc (1.800 lei). FC Caransebeş a pierdut şi litigiul cu Ciprian Dinu. Fostul fundaş al Caransebeşului are de primit 17.000 lei net cu titlu de restanţe financiare (5.000 lei rata contractuală aferentă lunii martie 2015 şi 12.000 lei bonus). Adrian Pascal apără buturile clubului şi în prezent, dar FC Caransebeş îi este dator cu suma de 15.300 lei net, reprezentând prima la semnarea contractului (3.000 lei), salariul aferent lunilor ianuarie 2015 şi iunie 2015 (6.000 lei), bonus pentru salvarea de la retrogradare (3.000 lei) şi prime de joc (3.300 lei). Ionuţ Stancu aşteaptă şi el banii de la Caransebeş:  20.000 lei net cu titlu de drepturi financiare restante. Conducerea clubului a contestat foarte multe dintre aceste decizii ale Camerei de Soluţionare a Litigiilor, însă până acum Comisia de Recurs a respins cam toate căile de atac.

Dan Avram, preşedintele Comitetului Director al FC Caransebeş, susţine că lucrurile nu ar fi chiar atât de grave pentru club. Griji ar trebui să-şi facă însă, în opinia acestuia, fostul vicepreşedinte, Cosmin Popovici. „Vom solicita suspendarea executării plăţilor pentru acele litigii deoarece Comitetul Director va face o plângere penală împotriva celui care a încheiat convenţiile cu jucătorii şi a semnat pentru acele clauze care nu sunt în regulă. Litigiile înseamnă vreo 900 de milioane de lei vechi, dar vom cere suspendarea lor, întrucât va exista un dosar penal şi astfel nu riscăm să fim depunctaţi sau neprogramaţi. Îmi şi pare rău pentru Cosmin Popovici, că pică totul pe el doar pentru că el a semnat actele, că, de fapt, acele convenţii le-a făcut împreună cu Alin Artimon”, a explicat Dan Avram. Acesta se referă la primele oferite de FC Caransebeş pentru evitarea retrogradării, pentru gol marcat, primele de instalare sau pentru un anumit număr de meciuri jucate.

Cosmin Popovici, fostul oficial al clubului din Caransebeş, s-a amuzat când a aflat ce i se pregăteşte şi a declarat că se cam aştepta la scandalurile care au atins clubul în ultima vreme. „Nu pot să comentez concluzii trase de oameni care nu au nicio legătură cu fenomenul fotbal. Clauzele fotbaliştilor trecute în convenţiile civile sunt efectiv clauze de performanţă sportivă. Atât timp cât comisiile Federaţiei Române de Fotbal au hotărât că jucătorii au dreptul la acele prime, nu cred că mai are vreun sens să comentez ceva. Dacă acele clauze erau abuzive, atunci memoriile fotbaliştilor ar fi fost respinse din start. Şi, pentru a înţelege toată lumea de ce am optat pentru acele clauze, vreau să vă spun că totul a fost făcut cu un singur scop. Am vrut să diminuăm remuneraţiile fotbaliştilor deoarece bugetul acordat de finanţatorii clubului era destul de mic şi nu reuşeam să ne încadrăm în suma avută la dispoziţie. Am introdus din acest motiv bonusuri de performanţă. Referitor la litigiile aflate pe rol la federaţie, din ce am auzit, pretenţiile jucătorilor nu sunt legate doar de aceste bonusuri, ci şi de remuneraţiile lunare, pe care nu şi le-au încasat în perioada în care eu nu am mai fost la club. Din 23 aprilie eu mi-am încetat activitatea la acest club. Legea 193/2000 defineşte clauzele abuzive şi ilegale, iar cei care nu cunosc legea prima dată să o citească şi apoi să facă acuzaţii nefondate”, a replicat Popovici.

Comments

  1. eu stiu altfel... says:

    Referitor la explicatiile fostului presedinte/manager/atrenor-jucator/organizator/cel mai bun prieten cu fotbalistii – Cosmin Popovici:

    1. Desigur, ca dl Popovici era si inca mai este (cu unii) cel mai bun prieten al fotbalistilor, impreuna cu care a trucat si inca mai trucheaza meciuri. In atare conditii, normal ca le-a si dat bonusuri cate s-au putut…
    2. Nu inteleg de ce dl Popovici vorbeste de „clauze abuzive” (din materia protectiei consumatorului – Legea 193/2000), cand acuzatiile care i se aduc sunt de antura penala, in sensul ca a angajat clubul de fotbal in obligatii contractuale pentru care nu avea acordul Comitetului Director sa o faca? Sa devieze oare dl Popovici discutia de la fondul problemei, si anume cum a oferit bonusuri si drepturi salariale unora dintre fotbalisti fara sa aiba dreptul?
    3. Desigur, obligatiile asumate de clubul de fotbal sunt valabile fata de fostii si actualii fotbalisti, insa, asta nu inseamna ca fostul manager nu poate raspunde la randul lui fata de club, in situatia in care a actionat ilegal!
    4. Poate cu ocazia asta descopera si domnii procurori ceea ce e evident pentru toata lumea: antrenorul si fotbalistii de la FC Carnasebes aranjeaza meciurile !!!

  2. LuxPhotoFuchs says:

    Oare o echipă de liga a 2-a poate fi susţinută numai din pariuri? Oare italienii nu ştiau că se vor înhăma la un totonero similar cu cel de la ei? Oare Reşiţa nu ştia că Edmond Cătălin Rufă era regele pariurilor pe la echipele pe unde a trecut? Oare cine joacă la pariuri, jucătorii, antrenorii, conducătorii sau spectatorii? Suporterii şi spectatorii au dispărut, stadioanele s-au golit, jucători şi antrenori mercenari au tot venit, oare ce le-a trebuit?

  3. geo says:

    domnu Fuchs,nu este articol despre Resita,lasati-o in pace!!!

  4. popescu says:

    vorbesc gugulanii prin oras ca s-au castigat sume enorme la pariuri de catre fotbalisti trisori. ce zici domnule vela de mafia italiana a pariurilor din orasul matale, asta mai lipsea ca in rest avem de toate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/