Dați-ne i-ul înapoi! Să punem punctul pe el!

O fi fiind din pronunțare sau din tehnoredactare? Până să aflăm încotro se îndreaptă vina, ne putem juca liniștiți de-a prezumția. În orice caz, eu pot semnala, nota, comenta cu bucurie dulce-amăruie o altă năzbâtie limbistică. Și nici de data asta nu e luni!

Problema i-ului nu este nici ea nouă. Se omite sau se adaugă aproape intuitiv, deși regula e atât de simplă încât se poate nota filigranat pe un bob de orez. Cu ceva veleități de mare dilemă, dublarea sau triplarea vocalei i e mai mereu în centrul atenției. Valorile multiple ale literei i creează condițiile de existență a unor litere duble și sunt, desigur, născătoare de întrebări sau chiar de subiecte de presă. Voi pune punctul pe i, explicând pe scurt înmulțirea de la stânga la dreapta a vocalei rebele. Voi recurge fără ocolișuri și închis de ochi și la anosta morfologie întrucât toate lucrurile pornesc de la formă și duc, în final, tot la formă. Cu toate acestea, esența înțelegerii fenomenului rămâne cât se poate de redusă cantitativ: trei-patru reguli, cinci-șase analogii, exemplele potrivite și vocale finale puse nu la întâmplare, după urechea chiulangiului, ci după rigoarea condeiului și a logicii bunului-simț gramatical.

Să nu ne încurcăm în sintagme mărețe, ci să trecem la ce știe toată lumea informată într-ale claselor primare. Apar 3 i la forma de nominativ-acuzativ plural (articulat) a substantivelor şi a adjectivelor cu singularul în -iu: fiu – fiii, cafegiu – cafegiii; auriu – auriii, propriu – propriii, a substantivului copil (→ copiii) şi a adjectivului roşu (→ roşiii). De reținut și forma de persoana I singular a perfectului simplu (în cazul unor verbe cu tema în i): priii, pustiii, sfiii!

În concluzie, situațiile în care avem triplarea vocalei la final de cuvânt nu sunt multe, iar din puținele cazuri rămân și mai puține dacă ne raportăm la frecvența unor cuvinte sau forme în discursul obișnuit. Să fim onești! Cât de des creăm/utilizăm/auzim combinații de tipul: Roșiii pantofi (sunt un kitsch.); Auriii cozonaci (îți fac cu ochiul.); Eu îl pustiii (și-n buzunare, și-n suflet)? În final, rămân doar copiii și problemele pe care le creează: doi copii, dar amândoi copiii sau copiii fratelui meu.

Dacă știința formei, gramatica, e grea, număratul e simplu. Dacă știi de unde să începi, ce să adaugi și ce să nu, lucrurile sunt banal de școlărești și complet independente de pregătirea profesională: un copil → doi copii → Copiii sunt în grija mea. E valabil și în situația scrisului rapid!

Un îndemn de final: citiți DOOM2 și Express de Banat!

• Tweet
• Pin It