Dascăli ca la carte! Flavia Cut Lupulescu și Pamela Popa, locul III la Gala Profesorul Anului din mediul rural

dascali ca la carte lugoj

Gala Profesorul Anului din mediul rural a avut loc săptămâna trecută, la Palatul Culturii din Iași. Flavia Lorena Cut Lupulescu, director al Școlii Gimnaziale Boldur și profesor la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” și Pamela Alina Popa, profesor la Școala Gimnazială Pietroasa s-au numărat printre cei 15 finaliști, alături de dascăli din județele Dâmboviţa, Mureş, Suceava, Galaţi, Buzău, Cluj, Botoşani, Bacău și Iaşi.

Recunoscută pentru lupta permanentă împotriva abandonului școlar, promovarea incluziunii sociale a tuturor elevilor, dar și pentru numeroasele proiecte naționale și internaționale inedite pe care le-a inițiat și desfășurat cu succes la Școala din Boldur, pe care o conduce din 2020, prof. Flavia Cut Lupulescu s-a clasat pe locul III la categoria Implicare în comunitate.

„Mi-am dorit întotdeauna să fiu profesor, un profesor așa cum au fost profesorii mei. Am avut dascăli excepţionali, mai ales în anii de gimnaziu şi ei m-au făcut să-mi doresc să mă întorc în şcoală. Când am fost numită director la Școala Gimnazială Boldur, mi-am promis că voi face tot ceea ce știu și pot, astfel încât această școală să fie un exemplu, un model. Am știut de la început că nu va fi ușor, dar, aveam alături copii proveniţi din familii cu greutăţi, care ştiau ce înseamnă munca fizică sau privaţiunile și colegii – o echipă minunată, o familie, care m-au sprijinit, susținut și încurajat în tot ceea ce am întreprins. Dacă vrei să munceşti şi să obţii rezultate, aici ai cu cine şi poţi realiza lucruri deosebite. De multe ori, pornind de la o idee măruntă, se făuresc proiecte minunate, care îi atrag pe elevi şi îi provoacă la noi experienţe, la muncă asiduă”, a declarat prof. dir. Flavia Cut Lupulescu.

tm4ua media express de banat (100x1000px)

Tot locul III l-a obținut și prof. Pamela Alina Popa, însă la categoria Dezvoltarea leadershipului la elevi. Pamela Alina Popa s-a făcut remarcată de-a lungul anilor prin metodele inovatoare de predare, preocuparea asigurării accesului la educație pentru toți elevii și proiectele europene Erasmus+ pe care le-a inițiat, fiind preocupată constant să evidențieze talentele individuale ale elevilor, punându-i în contact cu tineri de vârsta lor din alte țări, ajutându-i astfel să își crească stima de sine și să se dezvolte din punct de vedere multicultural.

Cei 15 finaliști au fost aleși din peste 300 de nominalizări. Propunerile pentru „Profesorul Anului din mediul rural” 2022 au fost făcute de elevi, părinți, membri ai comunității, profesori sau inspectori școlari, iar la fiecare categorie a existat un juriu format din cinci persoane – reprezentanți ai societății civile, experți în educație, reprezentanți ai sectorului business, elevi, parteneri instituționali, parteneri media, profesori sau alumni susținuți de Teach for Romania.

banner 970 x 250