Dar din dar se face Rai. Tot mai multă lume înțelege puterea de a dărui

În ultimii ani, în municipiul Caransebeș, s-au înmulțit acțiunile caritabile. Poate că oamenii au devenit mai buni în preajma sărbătorilor, poate că educatorii și profesorii insistă pe dezvoltarea voluntariatului în unitățile de învățământ, poate că mediatizarea acestor acțiuni în presa locală îi îndeamnă și pe alții să dăruiască…; cert este că astfel de evenimente nu fac altceva decât să bucure sufletele celor care primesc în dar puțin din puținul celor care oferă.

Nu lipsesc de la aceste acțiuni caritabile partidele politice, care cu siguranță fac această activitate umanitară din suflet. Un astfel de exemplu îl oferă Organizația ALDE Caransebeș care prin membrii săi reușește pentru al doilea an la rând să bucure sufletele unor copii cu situație materială grea din municipiul de pe Timiș și Sebeș.

Membrilor organizației s-a alăturat un grup de părinți cu dragoste pentru copii, care s-a gândit că și la Grădinița P.N. nr. 8, din cartierul Pipirig, preșcolarii se vor bucura de daruri.

Am adus cadouri, acum în preajma sărbătorilor de Crăciun pentru cei mici de la Grădiniță. Zâmbetul lor este cel mai mare sentiment de bucurie pe care-l poate avea un creștin. Și noi suntem părinți, și noi trecem prin viață cu greutățile ei și suntem conștienți că fiecare gest contează. Dacă anul trecut am ajutat de Crăciun o familie cu probleme din Caransebeș cu alimentele necesare, anul acesta ne-am gândit că preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal nr 8 se vor bucura de daruri: dulciuri, jucării și mici surprize.”, ne-a declarat președintele executiv al organizației ALDE Caransebeș, Marian Corduneanu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/