Pădurea Bistra este mai bogată cu 2.000 de puieți în această primăvară, iar acum este timpul să vă bucurați împreună de natura tot mai verde și mai bogată!
Hooverphonic, Nneka, Kadebostany, Deliric X Silent Strike cu CTC & Muse Quartet, Macanache, Surorile Osoianu & Lupii lui Calancea sunt doar câțiva dintre artiștii care au completat line-upul festivalului. Nu vor lipsi nici: Implant pentru Refuz, Om la lună, Robin and the Backstabbers, Alexandrina, Alexandra Ușurelu, El Negro, Via Dacă, Jurjak, Melting Dice, DJ Shiver, Gojira & Planet H feat. Psihotrop, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Florin Chilian și Pragu’ de Sus.
Artiștii vor urca pe scenele CODRU din 25 până în 28 august, iar scenele vor fi amenajate în mijlocul naturii, la marginea pădurii și în luminișurile din pădure. Vor fi patru zile pline de muzică, relaxare și experiențe culinare. O zonă specială va fi amenajată și pentru copii, unde cei mici se vor putea bucura de activități educative, dar și de aventură.
CODRU este puntea creată de noi între natură, muzică și artă. Ne dorim să protejăm și să întinerim Pădurea Bistra, aflată la 4 kilometri de Timișoara, la limita dintre comunele Ghiroda şi Moşniţa. Este o arie protejată de interes național, unde cresc specii prețioase de arbori.
În cele două sesiuni de ecologizare, organizate în 2019 și 2022, împreună cu cei 2.000 de voluntari, am plantat 8.000 de puieți. Fiecare participant la festival se alătură misiunii noastre de reîmpădurire și ecologizare a zonei. Încasările vor fi redirecționate către cauze ecologice.