Daniel Toma, despre persoanele de la nivel local care au colaborat cu securitatea (unii ca și turnători): „Acum dețin funcții de conducere în administrația locală”

untitled design set 970x90 px

Președintele PLUS Caraș-Severin salută decizia ministrului Economiei, transformată într-un proiect de lege prin care să se întocmească un registru al foștilor lucrători ai securității. Daniel Toma este convins că și la nivel local vor exista astfel de „surprize” în rândul persoanelor care în prezent dețin funcții importante în administrația locală.

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a depus zilele trecute un proiect de lege prin care să se întocmească un registru al foștilor lucrători care au activat în cadrul securității înainte de 1989, precum și al rudelor acestora până la gradul 3 care dețin în prezent sau au deținut funcții și demnități publice.

„Este o inițiativa binevenită și morală, având în vedere că legea lustrației în România nu a fost adoptată și implementată. Suntem convinși că și la nivel local vom avea câteva ,,surprize” cu persoane ce au colaborat cu securitatea (unii ca și turnători) ce acum dețin funcții de conducere în administrația locală”, susține Daniel Toma, președintele PLUS Caraș-Severin, fără a menționa și numele persoanelor la care face referire.

Acesta consideră că inițiativa reprezintă încă un pas propus de USR-PLUS către normalitate și asanarea clasei politice prin deconspirarea celor ce au slujit cel mai opresiv aparat al statului dinainte de ’89, dar și a „beizadelelor acestora” ce au invadat și ocupat mare parte din funcțiile politice și de conducere din statul român după Revoluție.

„Haideți să facem lumină (chiar dacă după 31 ani) într-una dintre cele mai tenebroase perioade a acestui popor și să vedem și noi ce conexiuni există între fosta securitate și actuala clasă politică”, mai spune Daniel Toma.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/