Daniel Milencovici, singurul profesor de muzică din țară, admis la Aspire Academy Teachers 2018

Modulul pedagogic demarat de Academia Aspire de anul acesta la Brașov, pe tema inteligenței sociale, a beneficiat de participarea a 45 de cadre didactice, dintr-un total de 615 profesori înscriși. Printre norocoșii admiși în cadrul programului se numără și cărășanul Milencovici, singurul pedagog din România venit să-și îmbunătățească metodele de predare pe domeniul muzical.

Aspire Academy Teachers este un proiect demarat începând cu 2016, destinat sistemului educațional public românesc. Având ca țintă cadrele didactice, modulul își propune, prin colaborarea cu traineri și speakeri din străinătate, să ridice ștacheta învățământului la nivel național – implementând tehnici și metode absolut necesare elevilor secolului XXI. Într-un interviu acordat pentru expressdebanat.ro, profesorul de muzică povestește despre bagajul de cunoștințe cu care s-a-ntors, bagaj pe care urmează să-l sharuiască elevilor săi, atât celor de la Școala Gimnazială nr.2, cât și celor de la Școala Gimnazială nr. 25 din Timișoara: Aceste cursuri, pot spune, că mi-au schimbat viziunea despre modul de predare a Educației muzicale în școală, precum și înțelegerea nevoii de educație prin muzică a copiilor, încă de la o vârstă fragedă. Cunoștințele însușite în cadrul activităților acestui curs sunt privitoare la: – dezvoltarea inteligenței emoționale a elevilor; – design thinking for training; – experience design; – metode de învățare prin vizualizare; – metode de educație prin jocuri creative care dezvoltă personalitatea elevilor, dar și a încrederii în sine”.

Pedagogul de asemenea explică cum urmează să pună în practică tehnicile și metodele dobândite în cadrul experienței de la Brașov: ,,În cursul anului școlar, care abia a început, mă voi strădui să aplic cât mai multe din metodele de studiu despre care s-a făcut referire în cadrul acelor cursuri pe care le-am urmat. De altfel, intenționez să împărtășesc și colegilor mei de catedră din experiența acumulată. Revenind la elevi, chiar dacă nu avem încă o lună de școală, nu am stat și deja am aplicat câteva din jocurile de dezvoltare, de cunoaștere a elevilor cu profesorul. Rezultatul este uluitor. Și acum îmi sună în minte cuvintele copiilor de la clasa a VI-a (Școala Gimnazială nr. 2,Timișoara), prin care spuneau că sunt profesorul lor preferat, după doar 10 minute pe care le-am petrecut împreună, în prima oră din acest an școlar. Poate pare bizar, dar și salutul pe care-l folosesc împreună cu elevii, la finalul orelor, este: S.Î.C (Schimbare – Încredere – Curaj). Acest salut îl știu de la Cătălin Stoica, unul dintre formatorii noștri de la Aspire, care m-a făcut să râgândesc modul de abordare a informației pe care doresc să o transmit copiilor.

În privința feedback-ului din partea elevilor, Milencovici punctează optimist: Am convingerea că feedback-ul va fi unul foarte bun, în urma metodelor de învățare dezbătute la cursurile Aspire din Poiana Brașov.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/