Dan Vatriș, primarul comunei Jebel: „Noi am avut o localitate blocată care nu mai dădea semne de dezvoltare”

dan vatris primar jebel

Jebel a fost blocată de prea mult timp și nu mai dădea semne de dezvoltare, spune edilul comunei. La un an de mandat, Dan Vatriș este optimist deoarece, după luni întregi de muncă, lucrurile au fost „puse în mișcare”.

„Am avut o societate comercială care a activat în domeniul construcțiilor și am hotărât să intru în vâltoarea politică din dorința de a realiza lucrurile mai repede și mai bine decât s-a făcut la nivel de administrație locală în Jebel”, a mărturisit Dan Vatriș, primarul comunei.

Primul contact cu administrația publică nu a fost conform așteptărilor pentru că a găsit multe probleme, lăsate moștenire de vechea echipă.

„Cred că nimic nu te pregătește când treci din mediul privat în administrația publică. Am găsit și oameni dornici să muncească și oameni care încercau să ocolească munca. Am găsit foarte multe probleme rămase nerezolvate de-a lungul timpului și care te trag înapoi. De exemplu, avem finanțare pe fonduri europene, construcție sistem de canalizare, creșă, reparații cămin cultural și aproximativ doi kilometri de asfalt. Lucrări executate și recepționate din 2015 care nu au fost puse în valoare. Creșa nu a fost deschisă, sistemul de canalizare a fost lăsat de izbeliște. Lucrezi sub presiune, mereu ești în pericol de a da banii înapoi când lucrezi cu fonduri europene. A trebuit să ne mișcăm destul de repede în sensul acesta. Am reușit cu sistemul de canalizare, l-am predat către operatorul regional, către Aquatim. Dumnealor îl vor pune în funcțiune pe strada principală și pe o stradă secundară. Am semnat și contractul de execuție pentru canalizare în restul localității. Am obținut finanțare, ne-am făcut temele și am reușit să semnăm contractul de execuție, iar în primăvara viitoare vom demara cu canalizarea în restul localității. Când vii din privat te aștepți să iei o decizie dimineața și la prânz să îi dai bătaie. Când te lovești de birocrație, avize, directori de la care să primești aprobări, merge mult mai greu. Merge mult mai greu decât mă așteptăm. Șocul a fost destul de mare, dar am înțeles sistemul”, a mai spus primarul.

„După un an de mandat am devenit optimist”

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„Încep să cred că reușim să punem în mișcare această localitate blocată de prea mult timp. Noi am avut o localitate blocată care nu mai dădea semne de dezvoltare. Și eu zic că am reușit să o urnim. Suntem pe drumul cel bun, mai așteptăm după avizul de la ISU și vom deschide creșa, rămasă așa din 2015. Am demarat contractul de execuție pentru restul canalizării. Așteptăm normele pe programul Anghel Saligny pentru alimentarea cu gaze naturale și vom depune și acolo în vederea obținerii finanțării. O zi din viața mea e mai grea decât atunci când am lucrat în privat. Sunt de la 7.30 în primărie, sunt îngropat în hârtii și am zilele în care mă prinde și ora 20.00 aici”, a mai spus primarul Dan Vatriș.

În primărie sunt 15 angajați. Există un deficit de personal, dar problema va fi rezolvată în următoarea perioadă.

„Avem un deficit pe partea de gospodărie comunală. Avem doar un angajat. Mai avem nevoie de cineva care să conducă tractorul și intenționăm să cumpărăm și un buldoexcavator pentru că  începem să lucrăm la canalizare, iar asta înseamnă dezastru și mizerie. În primăvară vom angaja doi oameni, dacă nu trei. Trebuie să angajăm și pentru creșă și trebuie să acoperim toate costurile din punct de vedere financiar”, a mai spus Dan Vatriș.

Comuna Jebel are aproximativ 3.500 de locuitori.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/