„Dacă știe ce e onoarea, Luminița Jivan să-și dea demisia! Ea a fost impusă de Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu, exact ca la comuniști!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Șefa PSD Caraș-Severin e contestată vehement de primarii cărora le-a sugerat să-și prezinte demisiile de onoare după ce au călcat strâmb la alegerile europarlamentare!

Social-democrații din Caraș-Severin au stat mai bine decât alți colegi de-ai lor din țară la scrutinul din 26 mai, dar chiar și așa rezultatul a fost unul foarte prost comparativ cu cele aproape 50 de procente obținute în 2016, la parlamentare. Așa se face că, la aproape o lună de la rezultatul-șoc, în PSD încă se fac analize. Concluzii, puține! Printre ele, că, într-adevăr, sunt primari care au tras pentru alții, în detrimentul PSD. Așa cum amenințaseră, în prealabil. Primarii comunelor Marga și Bucoșnița se numără printre aceștia. Conducerea PSD Caraș-Severin nu are de gând să-i excludă din partid pe Nicolae Beg și Vichente Suru, dar s-ar bucura dacă aceștia și-ar prezenta demisiile. Asta nu e posibil, pentru că și-ar pierde mandatele de primari, dar ar fi acceptată și o solicitare a acestora de a fi excluși.

Încă lucrăm, fiecare organizație își face propria analiză și apoi vom face o discuție în organizația județeană. Cei doi primari, cu mult timp înainte de alegeri, au arătat că susțin public altă formațiune politică. Eu în locul lor mi-aș da demisia. O să analizăm situația în Comitetul Executiv. În situația asta, dacă aș avea onoare, mi-aș da demisia. În locul lor, ori mi-aș da demisia, ori aș veni în fața CEx-ului și aș cere să fiu dată afară”, a explicat Luminița Jivan.

1000x100 (4)

Lipsiți de onoare, pe același principiu, ar trebui să fie și primarii PNL deturnați de PSD. Vreo trei la număr. „Și-au manifestat dorința de a veni către noi, eu nu închid ușa pentru nimeni. Nu le-a cerut nimeni, eu nu am văzut președintele PNL să spună public că le cere demisia”, a argumentat președintele PSD primirea edililor PNL în rândurile social-democraților. Transferuri unde onoarea pare să nu fi contat. Sau, mai bine spus, lipsa ei. „Există o soluție rezonabilă, a anunțat senatorul Ionuț Chisăliță. Dacă vor să meargă la o altă formațiune politică, demisia nu și-o pot da că își pierd mandatul, dar pot să vină să solicite CEx-ului județean să-i dăm afară și atunci rămân primari”.

Nicolae Beg, primarul Comunei Marga, a explodat după ce a aflat propunerea conducerii partidului. „Eu am onoare, Luminița Jivan nu știe ce înseamnă asta, pentru ea onoarea nu există. Eu sunt ales de oamenii din Marga, nu sunt la dispoziția PSD-ului sau a Luminiței Jivan. Eu nu am fost niciodată la dispoziția unui partid. Eu am făcut campanie pentru ea, dar nu m-a mai chemat la ședințe pentru că m-am întâlnit cu Victor Ponta. Păi Victor Ponta m-a scos pe mine din rahat, în timpul guvernării din 2012! Dacă știe ce înseamnă onoare, ea trebuie să-și dea demisia. Ea nu a fost aleasă, ea a fost numită de Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu, care au intrat prin spate pe la Sala Lira. Acolo a fost exact ca la comuniști! Eu nu am de ce să-mi dau demisia. Eu am fost ales de oamenii din Marga, cărora eu mă supun, nu sunt la dispoziția niciunui partid. Ceea ce face Luminița Jivan se numește tupeu. Ea a monopolizat partidul cu oameni care n-au nimic de-a face cu PSD-ul!”, a declarat Beg pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/