Dacă poate Robu la Timișoara și e favorit în sondaje, poate și Chisăliță la Reșița!

PSD s-a hotărât într-un final și l-a desemnat pe senatorul Ionuț Chisăliță candidat al partidului, în alianță cu Pro România și ALDE, pentru Primăria Reșița!

După multe variante încercate, social-democrații l-au ales pe actualul parlamentar să intre în confruntarea electorală din 27 septembrie pentru Primăria Reșița. „Există această  propunere de a candida pentru Primăria Reșița din partea alianței PSD – Pro România, ținându-se cont de faptul că sunt președintele organizației municipale și având sprijinul colegilor din PSD, inclusiv al aliaților din Pro România și ALDE. Vom discuta în biroul organizației municipale, vedem dacă mai există vreo personalitate interesată de o eventuală candidatură. Eu sper să am sprijinul organizației și să plecăm la această bătălie politică foarte determinați. Le mulțumesc și celor de la Pro România și celorlalți aliați pentru că mi-au acordat încredere și sprijin”, a declarat Chisăliță pentru expressdebanat.ro.

Sondajele făcute până la această oră îl dau pe liberalul Nelu Popa mare favorit, aproape imposibil de bătut. E adevărat, candidatul PSD nu era cunoscut la momentul efectuării măsurătorilor. Cert este că Ionuț Chisăliță își joacă șansa la fotoliul de primar, dar nu uită nici de importanța voturilor pentru șefia Consiliului Județean. „Eu niciodată nu am plecat într-o bătălie politică gândindu-mă că voi fi pierzător, spune social-democratul, am făcut tot ce a depins de mine pentru a câștiga. Vom veni cu un program de guvernare locală care să fie o alternativă la PNL și Nelu Popa, ceea ce cred eu că e mai important sunt proiectele pe care le avem pentru cetățenii Reșiței”.

Senatorul Chisăliță e inculpat într-un dosar penal legat de angajările pe criterii politice în Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. E convins că adversarii săi vor folosi asta ca armă împotriva sa în campania electorală, dar le atrage atenția că mai sunt și alții în situații asemănătoare, chiar mai complicate, și nu îi împiedică nimeni să candideze și să fie primii în sondaje. În plus, subliniază Chisăliță încă o dată, justiția va demonstra că e nevinovat. „Probabil că voi fi atacat, mi se va spune că sunt penal. Nicolae Robu, atunci, cum e? Dumnealui e deja trimis în judecată, a început procesul, în cazul meu dosarul e pe cameră preliminară, într-o fază în care se decide dacă începe judecată sau dacă se întoarce la procuror. În mod evident primarul Timișoarei se află într-o situație mai complicată și nu e nimeni deranjat de candidatura sa. Mai mult, înțeleg că e primul în preferințele timișorenilor. Dacă mă știam vinovat, nu acceptam să candidez. Știu însă că se va afla adevărul și se va convinge toată lumea că nu aveam ce să caut în dosarul respectiv”, a comentat Ionuț Chisăliță.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/