Dacă organul nu mai este în siguranţă, ce să mai spunem noi, amărăştenii?

Din păcate, am asistat la o nouă reprezentaţie a impotenţei aparatului poliţienesc din ţară. Este al nu ştiu câtelea caz în care un poliţist este agresat în exerciţiul funcţiunii. Unora li s-au tăiat mâinile cu sabia, alţii au fost băgaţi în comă, alţii, asemenea ultimului caz, au fost trimişi direct la morgă. Vă voi demonstra că înspre 90 la sută din vină o au politrucii. De ce? Pentru că numirile în funcţiile de conducere ale inspectoratelor judeţene se fac în urma unei strânse legături a viitorilor comandanţi cu factorul politic. Legături consfinţite prin duhul sfânt ce pogoară asupra acestora prin sfânta taină a botezului. Naşii îşi pun finii comandanţi. Comandanţii spun „Sărut mâna, naşu’” şi execută. Ce? Închiderea intempestivă a ochilor şi raportarea unei situaţii extraordinar de roze în ceea ce priveşte domeniul infracţional. Plus orice negare a nevoii de finanţare a sistemului. Şi, dacă pe ei i-a numit naşul, de ce nu şi-ar numi şi ei finii prin oarece funcţii de conducere? Care şi ei, finii finilor, au fini etc. Despre lipsa acută de profesionalism a instituţiei am vorbit cu mulţi poliţişti. Dar şi cu miliţieni care se lăudau cu activitatea. Nu mă bag în amănunte, citiţi, vă rog, cartea poliţistului Adi Nica. Schimbând registrul, vă invit în stradă. De când nu aţi mai întâlnit în trafic o maşină de Poliţie care pur şi simplu să patruleze? Nu-i aşa că aţi fi mai siguri pe dumneavoastră în drumul pe care îl aveţi de parcurs? Dar noaptea sau ziua, i-aţi mai întâlnit pe undeva pe străzile oraşului pe agenţii de la pază şi ordine? Nu sunt bani, răspund finii. Naşii dorm pe scaunele din Parlament şi îşi umflă guşile. Legile sunt doar Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului. Care, face şi el ce poate, doar dacă aprobă guşaţii. Legitima apărare? Ce glumă proastă! Mă mir că nu l-au dat afară pe poliţistul care l-a pocnit pe unul dintre guşaţi, ăla cu nume de bou. Doamne fereşte să tragă poliţistul după un infractor. Caz penal! Lasă-l pe infractor să-i taie beregata poliţistului, că nu ne arde de explicaţii despre cum a folosit organul arma din dotare. Care armă, Carpaţi se cheamă, reprezintă cheia succesului la ruleta rusească, atât de performant este. Ce să mai vorbim de pocnirea unui individ ce intră pe proprietatea ta? Legea spune că nu ai voie să reacţionezi mai tare decât agresiunea lui. Adică, dacă tu ai vreo 40 de kile şi vine un mortal kombat peste tine, nu poţi să-l puşti, trebuie să te iei cu el la trântă ca în basmele cu Zmeul şi Făt Frumos. Halal legi, halal legiuitor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/