Dacă în Caransebeș ar fi respect pentru acest oraș și oamenii lui, Primăria ar fi reabilitat mult mai multe blocuri pe fonduri europene

pasere bebe
untitled design set 970x90 px

Caransebeș, al doilea oraș din județul Caraș-Severin, este cel mai rămas în urmă la proiectele de regenerare urbană din cauza ineficienței actualei administrații în atragerea de fonduri europene. Are procentual cele mai puține blocuri reabilitate termic, ceea ce face ca orașul să arate în continuare ponosit, iar facturile la întreținere să fie din ce în ce mai mari.

Felician Bebe Pasere, actual viceprimar și candidat independent la Primăria Caransebeș, propune un program amplu de regenerare urbană pentru acest oraș în următorii patru ani. „Caransebeș are nevoie de o revitalizare puternică. Primăria trebuie să iasă din nepăsarea din ultimii opt ani și să aplice masiv pentru atragerea de fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor. Oamenii au înțeles că aceste proiecte sunt în avantajul lor și sunt profund nemulțumiți că primăria nu îi sprijină să beneficieze de această oportunitate. Orașe mult mai mici din județ au reușit mult mai mult, ceea ce demonstrează că avem o primărie care nu are niciun fel de respect pentru oameni”, a declarat Felician Bebe Pasere.

În condițiile în care aceste proiecte sunt singurele prin care se pot face investiții din fonduri publice în proprietăți private, ele au avantajul de a schimba fundamental aspectul cartierelor de blocuri și de a micșora consumul de energie pentru încălzire. „Pentru a începe un amplu proces de regenerare urbană, care este absolut necesar în Caransebeș, primul pas trebuie să fie reabilitarea termică a blocurilor. Ulterior vom trece la refacerea trotuarelor, a locurilor de parcare și a spațiilor verzi care nu trebuie să lipsească. Odată cu acestea vom amenaja și locuri de joacă frumoase și sigure în fiecare cvartal, din respect pentru familiile care aleg să își crească copiii în Caransebeș. Nu cred că mai trebuie să adaug faptul că acest întreg proces va duce la creșterea prețurilor apartamentelor în aceste zone. Eu cred că oamenii din Caransebeș merită un oraș care să îi reprezinte, că nu trebuie să se mulțumească doar cu ceea ce au primit până acum, adică aproape nimic. Pe 9 iunie, prin votul lor, pot spune foarte clar că își doresc să fie respectați și prosperi”, a mai adăugat Felician Bebe Pasere.

Un prim pas administrativ care trebuie parcurs este înființarea unui serviciu în cadrul primăriei de relație cu asociațiile de proprietari, serviciu care îi va sprijini în întocmirea corectă și în cel mai scurt timp a dosarelor prin care pot fi accesate fondurile europene dedicate acestor proiecte. Din interese personale acest demers a fost amânat, deși este obligatoriu conform legii.

bebe

(PE)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/