În urmă cu o lună, reprezentanții firmei Explo Mining Coal anunțau finalizarea lucrărilor la instalația de umectare pentru proiectul Boșneag-extindere (un proiect care a costat Guvernul României 6 milioane de lei). Cu toate acestea, problema poluării cu steril rămâne rezolvată doar pe jumătate, iazul Tăușani fiind cel care le dă acum bătăi de cap atât vecinilor sârbi, cât și locuitorilor din Moldova Nouă.
Poluarea transfrontalieră continuă să fie mărul discordiei dintre țara noastră și Serbia. În ciuda faptului că ideea propusă României de către Comisia Europeană pentru a ține în frâu poluarea de la Moldova Nouă (umectarea suprafeței iazului Boșneag-extindere, utilizând apă din Dunăre) a cunoscut materializarea, nimeni nu a luat în calcul efectele nocive pe care le poate produce praful de pe iazul Tăușani, în zilele cu vânt puternic. Motiv pentru care ne învârtim în jurul cozii și ajungem, din nou, în punctul din care am plecat.
Prezentă la Târgul de primăvară de la Coronini, președinta PSD Caraș-Severin, deputatul Luminița Jivan, a vorbit despre demersurile pe care le-a făcut în acest sens la Ministerul Economiei și a dat asigurări că, în scurt timp, o echipă de la București va veni în zonă pentru a constata cum stau lucrurile în teren, dar și pentru a căuta cele mai bune soluții: „Într-adevăr, este o problemă extraordinar de importantă, nu doar pentru Moldova Nouă, ci și pentru o mare parte a Clisurii Dunării. De ce? Pentru că, într-adevăr, e o problemă de poluare foarte, foarte gravă. De când am preluat mandatul de deputat, am făcut și eu nenumărate interpelări, nenumărate întrebări la Ministerul Economiei, la toți miniștrii noștri care au fost acolo. Cunosc problema, am primit răspunsuri oficiale, în scris. O mare parte din problemă a fost rezolvată. Eu am mai avut ceva discuții și acum o lună cu ministrul Economiei. E programată o vizită a reprezentanților Ministerului Economiei, mai exact, ministrul cu doi secretari de stat. O să vedem la fața locului cum stau lucrurile, pentru că o să vină cu specialiști și vom ști exact ce este de făcut”.
Așa cum a procedat în cazul covoarelor asfaltice de la Oravița (aducându-l pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în mijlocul problemei), tot așa, spune Jivan, se va proceda în cazul problemei poluării de la malul Dunării: „Se va proceda așa cum s-a procedat și cu ministrul Cuc. Una au fost discuțiile din birou, de la București, și alta a fost când ministrul a venit la Oravița, pe teren, a văzut cu ochii lui ce se-ntâmplă acolo și, imediat, a venit soluția pentru rezolvarea lucrurilor. Ei, tot așa vom proceda și cu ministrul Economiei. Va veni peste două săptămâni în zonă, în zona Clisurii Dunării, cu experți și vom hotărî împreună care este cea mai bună soluție pentru a rezolva odată pentru totdeauna problema”.
Găsirea unei soluții definitive în privința prafului nociv este o preocupare atât a părintelui Luminița Jivan, cât și a deputatului Luminița Jivan, motiv pentru care aceasta pune punctul pe i: „În primul rând, sunt părinte și știu ce-nseamnă să ai o problemă de genul acesta cu copiii, și nu doar cu copiii, ci cu toată lumea. E o problemă foarte importantă care va trebui rezolvată imediat! E o problemă pe care eu am avut-o în atenție imediat după ce am ieșit deputat! Într-adevăr, eu am stat două luni acasă, dar, imediat cum m-am întors în Parlament, după ce am născut, aceasta a fost una din primele probleme pe care le-am ridicat la Ministerul Economiei”.