Locuitorii din Dognecea dau dovadă de spirit civic și se alătură campaniei de curățenie demarată luna aceasta de primărie.
Odată cu încălzirea vremii, în comuna Dognecea se face curățenia de primăvară: se adună deșeurile aruncate pe domeniul public de cei certați cu bunul-simț, se reamenajează spațiile verzi, se toaletează și se zugrăvesc pomii.
În tot acest demers, reprezentanții administrației locale primesc o mână de ajutor din partea comunității. Oamenii dau dovadă de spirit civic și se implică în acțiunile primăriei de înfrumusețare a comunei. Astfel de lucrări de ecologizare vor avea loc și în perioada următoare, precizează reprezentanții primăriei, pentru ca, până la deschiderea sezonului estival, comuna să-și schimbe fața în bine, iar turiștii care o vizitează să aibă parte de o ședere cât mai plăcută.
Conducerea administrației locale mulțumește dognecenilor pentru implicare și îi îndeamnă pe cei care nu au participat la acțiunea primăriei să se alăture la cele care vor urma. „Mulțumim tuturor dognecenilor care au răspuns pozitiv la acțiunea de curățenie a comunei! Astfel de acțiuni vor mai urma. Așteptăm și alți locuitori ai comunei să participe la astfel de acțiuni. Doar împreună putem repune Dognecea pe drumul cel bun.”, este mesajul primarului Remus Rof.