HC Caraş-Severin a făcut spectacol la revenirea în Cupa Challenge, iar fanii au început să spere la a patra finală europeană, chiar dacă lotul nu mai este la fel de valoros ca în perioada în care HC Caraş-Severin câştiga trei ani la rând trofeul.
Victoria la aproape 20 de goluri în faţa bulgarilor de la HK Spartak Varna i-a entuziasmat doar pe fani, nu şi pe antrenorul Gligore Czari, care ştie cel mai bine valoarea echipelor pe care le-ar putea întâlni în fazele următoare, dar mai ales potenţialul jucătorilor pe care îi antrenează. “E greu să ajungi într-o finală la doar un an de zile după ce s-a desfiinţat UCM Reşiţa, e greu să continuăm cu aceleaşi performanţe. Anul trecut era un buget bine stabilit, erau jucători de mare valoare. Anul acesta am plecat mai greu la drum, au fost jucători pe care i-am avut în vedere dar au ajuns la alte echipe. Lotul nu ştiu dacă este pentru o finală de cupă europeană, fie ea şi Challenge Cup”, a recunoscut Czari.
Asta nu înseamnă că antrenorul reşiţean nu s-a gândit măcar şi pentru o clipă la finala competiţiei. Cu câteva achiziţii importante, HC Caraş-Severin poate emite pretenţii la câştigarea celui de-al patrulea trofeu european ca importanţă. “Vine acum o perioadă în iarnă în care se mai pot face transferuri, în partea dreaptă suntem descoperiţi, Pârvan ştiţi că e accidentat. Am cerut al treilea portar, sper să se rezolve problemele şi să am măcar un portar şi un inter dreapta. Atunci s-ar mai echilibra lotul şi am putea emite pretenţii de finală. Sunt discuţii cu anumiţi jucători. Conducerea m-a asigurat că se va rezolva, eu aştept. Vine pauza de iarnă, până în 22 ianuarie s-ar putea să apară unul sau doi jucători”, a spus Gligore Czari.