CV de președinte! Trei rânduri și 10 stele!

dunca romeo

Cu mențiunea că titlul este cât se poate de exact, o să vorbim astăzi despre CV-ul președintelui Romeo Dunca, așa cum a fost el publicat pe site-ul Consiliului Județean la multă vreme de la preluarea mandatului, adică anul acesta, prin ianuarie. La ce i-o fi luat 16 luni să îl scrie nu înțelegem. Ce competențe are, ce studii, ce limbi străine cunoaște… Pe toate le puteți vedea exact așa cum le-a scris președintele.

Cei care l-au ales pe Romeo Dunca, dar și cârcotașii care nu l-au ales au așteptat cu sufletul la gură un an și 4 luni de la momentul votului pentru a vedea ce îl recomandă pe noul președinte al Consiliului Județean pentru cea mai importantă funcție publică din Caraș-Severin. Nu mică le-a fost mirarea când Romeo Dunca le-a furnizat surpriza în luna ianuarie a acestui an.

Trecând peste datele personale, ne oprim la experiența profesională. Ne-a atras atenția un lucru: Romeo Dunca n-a avut alte funcții decât de director sau administrator, încă dinainte să fi absolvit studii superioare de licență! 😮 Mai are vreo relevanță că a lucrat doar la firmele familiei?

experienta profesionala dunca

Să vorbim și despre educație și formare. Dacă v-ați așteptat ca președintele să aibă un șir infinit de cursuri și masterate, v-ați înșelat. Bine, asta nu l-a împiedicat să îl facă praf pe Ionuț Popovici, recent instalat în funcția de președinte director general la CJAS Caraș-Severin. Că doar e mai ușor să râzi de alții când prin CV-ul tău bate vântul. Și dacă tot spuneam în titlu ceva despre 3 rânduri (a, nu, nu era vorba despre 3 facultăți distincte sau ceva), numărați-le și voi:

educatie si formare dunca

Veți spune poate că măcar la limbi străine se pricepe, având în vedere că este om umblat prin lume și ceva, ceva, tot a prins măcar din zbor. Ar fi fost bine să ne dăm seama, dar n-am înțeles nimic din ce a completat Romeo Dunca la secțiunea în cauză. Am dedus că ar cunoaște engleza și germana, dar în loc să treacă nivelurile corespunzătoare utilizatorilor elementari (A1 și A2), utilizatorilor independenți (B1 și B2) și utilizatorilor experimentați (C1 și C2), președintele Consiliului Județean (adică nu neica nimeni din vârf de deal, să nu spunem munte) a pus câte o steluță în fiecare căsuță… Așa s-au adunat nici mai mult, nici mai puțin de 10 stele. 😎

limbi straine dunca

Și pentru că a terminat o facultate care, după cum puteți vedea, include și cuvântul „Informatică”, ei bine, la capitolul „Competențe și aptitudini de utilizare a calculatorului” chiar ne-a dat pe spate!

competente informatica dunca

Și cam asta este tot! Pentru cei care nu ne cred pe cuvânt și doresc să se convingă, atașăm aici CV-ul integral, așa cum a fost el publicat pe site-ul Consiliului Județean Caraș-Severin și cum l-am descărcat chiar în această dimineață, sau puteți merge la secțiunea aceasta, unde, apropo, găsiți și declarațiile de avere.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/