Cursuri gratuite adresate angajaților din IMM-uri, organizate de CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș realizează o serie de cursuri gratuite pentru calificarea de „responsabil de mediu”, adresat angajaților care lucrează într-un IMM din Timiș, Arad, Caraș-Severin sau Hunedoara. Înscrierile au început.

La acest curs se pot înscrie angajații dintr-o întreprindere mică sau mijlocie care au contract individual de muncă cu normă întreagă sau part-time. Persoanele care ocupă funcții de conducere (manager, director, antreprenor individual, angajații pe resurse umane) nu pot participa la seria de cursuri gratuite.

În cadrul cursului, participanții vor învăța cum să urmărească schimbările de mediu, cum să intervină în situațiile de urgență, cum să realizeze verificări într-o întreprindere și cum să evalueze activitatea de mediu.

Cursul se va desfășura în luna decembrie și presupune 40 de ore de pregătire la sediul CRAFT al CCIAT Timiș, de lângă Sala Olimpia. La finalul cursului, absolvenții primesc un certificat de atestare a competențelor dobândit, certificat acreditat la nivel național de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. Informații suplimentare se pot solicita la adresa de e-mail: lbarbu@cciat.ro. Formularul de înscriere poate fi completat online aici.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/