Cursă pe două roți pentru copii, la Timișoara, în cadrul Turului României la Ciclism

cursa copiilor
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Și copiii pot participa la Turul României la Ciclism, eveniment care începe la Timișoara peste două zile. Inspectoratul Școlar Timiș anunță că micuți cu vârste între trei și 14 ani se pot înscrie la Cursa Copiilor, care se va desfășura în parcarea Universității de Vest.

Prichindeii nu au fost uitați de către organizatorii Turului României la Ciclism. Astfel, luni, 30 august, va fi organizată o Cursă a Copiilor, la Timișoara. Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, înscrierile sunt gratuite și se fac la fața locului începând cu ora 15.00. Întrecerea pe două roți pentru copii se va ține în parcarea Universității de Vest din Timișoara, între orele 16.00 și 18.00.

Dacă există curse pentru cei mari, atunci musai trebuie să fie și pentru cei mici! Căci, spre deosebire de cicliștii profesioniști din concurs, copiii participă la competiții pentru că li se pare ceva distractiv. Și pentru că în acest fel li se dezvoltă, în timp, spiritul de fair-play și pasiunea pentru o viața sportivă”, a transmis ISJ Timiș.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Concursul este deschis tuturor copiilor, cu vârste între trei și 14 ani, cu orice tip de bicicletă: cu pedale, fără pedale, roți ajutătoare.

Turul României la Ciclism începe la data de 30 august, la Timișoara, cu prezentarea echipelor, și se termină în data de 5 septembrie, la București. Anul acesta se aliniază la start 16 echipe din zece țări, iar traseul numără peste 800 de kilometri.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/