Cursă contracronometru pentru campusul dual de la Reșița. Viceprimarul Călin: Finanțarea nu e pusă în pericol!

campus dual resita 2

Construcția campusului dual din zona Mociur avansează, dar e puțin probabil ca lucrările să se finalizeze în termenul impus de finanțator. Viceprimarul Reșiței exclude posibilitatea pierderii banilor europeni.

Echipele de muncitori care construiesc campusul pentru învățământul dual din Reșița au revenit pe șantier după o pauză de câteva săptămâni, cauzată de condițiile meteo nefavorabile care au împiedicat desfășurarea lucrărilor.

Activitatea a fost reluată, însă stadiul actual al lucrărilor este încă redus, ceea ce face imposibilă finalizarea proiectului până la 31 august, termen stabilit prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Reprezentanții administrației locale recunosc această situație, însă dau asigurări că proiectul nu va fi abandonat. Soluțiile pentru continuarea lucrărilor au fost deja identificate.

Chiar dacă nu ne încadrăm și fondurile PNRR se închid la 31 august pentru acest obiectiv, am identificat deja o altă sursă de finanțare pentru prelungirea contractului, astfel încât să putem continua lucrările. Acest lucru se va realiza prin ADR Vest”, a declarat viceprimarul municipiului Reșița, Daniel Călin.

Întrebat dacă există riscul pierderii fondurilor europene, Călin a fost categoric: „Nu, nu există așa ceva!”.

campus dual resita 3

În ceea ce privește stadiul actual al lucrărilor, acesta diferă de la un corp de clădire la altul. „Sunt patru corpuri. Primul, cel mai avansat, este realizat în proporție de aproximativ 50%. Al doilea a ajuns la circa 20%, al treilea este ridicat din fundație, undeva la 10%, iar la al patrulea se lucrează în prezent la pregătirea fundației”, a explicat viceprimarul.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Lucrările la campusul dual au demarat în toamna anului trecut, după un start întârziat cauzat de incertitudini legate de finanțare. Conform planificării inițiale, acestea ar fi trebuit finalizate până la finalul lunii august.

Proiectul vizează realizarea unui complex educațional modern, format din patru clădiri, care va oferi 250 de locuri de cazare, laboratoare dotate la standarde actuale, precum și spații dedicate învățării, instruirii și practicii. Campusul se adresează elevilor și studenților înscriși în programe din învățământul dual, atât la nivel liceal, cât și terțiar – de la școală profesională și liceu tehnologic dual, până la studii postliceale, universitare, de masterat și doctorat, pentru domeniile de industrii emergente și turism sustenabil.

campus dual resita 5

lucrari fundatii campus dual

campus dual resita 7

 

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/