Curge asfalt proaspăt pe străzile din Caransebeș

Primăria Caransebeș continuă asfaltările pe mai multe străzi din oraș. În timp ce în unele cartiere lucrările s-au încheiat deja, în alte zone administrația locală așteaptă încă oferte din partea constructorilor.

Primăria Municipiului Caransebeș anunță că lucrările de reparații și asfaltări a străzilor și aleilor din oraș continuă. S-a turnat asfalt nou în zona blocurilor din cartierul Cazărmii și în zona Aeroport. În aceste zile se execută lucrări de frezare pe Aleea Sportivilor și strada Potocului, iar apoi se va turna un strat nou de asfalt în ambele locații. Se are în vedere inclusiv strada Fundătura Potocului.

În alte zone, administrația locală a refuzat să semneze recepția din cauza calității lucrărilor, iar firma contractată a fost nevoită să remedieze deficiențele. Printre altele, constructorul a reasfaltat străzile Pavel Chinezu și Antoniu Sequens.

„În ceea ce privește strada Ardealului, Primăria Municipiului Caransebeș a întreprins toate demersurile ce țineau de administrația locală și licitația pentru lucrările de asfaltare a fost urcată pe SICAP (Sistemul Informatic Colaborativ al Achizițiilor Publice) la începutul acestei săptămâni, conform prevederilor legale. Se așteaptă acum depunerea ofertelor din partea constructorilor, urmând evaluarea acestora și încheierea contractului, respectându-se termenele legale.”, anunță reprezentanții Primăriei.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/