Accidentul a avut loc duminică, în Hațeg. Celebrul artist se afla pe motor și a făcut o depășire neregulamentară.
Accidentul a avut loc duminică, la ora 13.19, spun polițiștii hunedoreni. Un bărbat în vârstă de 45 de ani din orașul Pantelimon, județul Ilfov, nimeni altul decât CRBL, în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe strada Horea din orașul Hațeg, având direcția de mers Caransebeș spre Hațeg, la intersecția cu strada Dr. Victor Babeș, s-ar fi angajat în depășirea neregulamentară a unei coloane de mașini aflate în așteptare, încălcând marcajul longitudinal continuu. Acesta a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Caransebeș, care se deplasa în fața sa și care a efectuat manevra virajului la stânga pentru a pătrunde pe strada Victor Babeș.
În urma accidentului, CRBL a fost rănit și a ajuns la spitalul din Deva. Are mai multe fracturi costale și s-a lovit la coloană, însă fără să necesite intervenții chirurgicale. În cele din urmă, artistul a cerut transferul la un spital din București.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.