După perioada de post în care am fost foarte atenți la ce am mâncat, urmează sărbătorile cu mese bogate, întâlniri în familie cu preparate pe care le așteptăm de foarte mult timp. Nutriționiștii recomandă însă grijă la câteva aspecte în alimentația noastră.
Pentru mesele în familie sau la prieteni, medicii ne recomandă să fim cumpătați. Chiar dacă pe masă sunt felurite și apetisante preparate, regula celor 3 mese pe zi cu două gustări între ar fi de preferat să fie respectată.
„În această perioadă apar bolile digestive sau cei care au predispoziție la probleme digestive. Apar problemele cu fierea, gastritele, durerile de stomac, constipația și atunci ar trebui să fim cu grijă la ceea ce mâncăm. Poate nu suntem întotdeauna dornici să luăm medicamente. Atunci, întotdeauna, la o masă e de preferat să avem o salată de crudități care ne ajută digestia sau ar fi bine să conțină mult, mult pătrunjel pentru că este un foarte bun digestiv. Dacă avem probleme cu fierea, putem începe înainte de masă cu jumătate de oră cu un suc de grapefruit. Acesta ne ajută ca fierea să se dreneze și să poată digera alimente și grăsimi mult mai bine. Dacă știm că am mâncat foarte multe proteine, am avut friptura de Paști, putem încheia cu 2-3 bucățele de ananas sau cu papaya.”, a declarat Iren Alexoi, medic nutriționist.
Mesele bogate vin cu un deficit de fibre, așa că recomandarea este ca, pe lângă ciorbele tradiționale, să luăm suplimente de fibră, cu jumătate de oră înainte, spre exemplu, de masa de prânz.
„Trebuie să avem grijă și la alcool, să nu exagerăm. Recomandarea medicilor ar fi să ne limităm la maximum 2 pahare de vin, o porție de vin ar însemna 125 ml, cel mult o doză de bere până în 300 ml sau 15 ml de tărie pentru femei și 30 ml pentru bărbați. Mare atenție la hidratare. Chiar dacă avem impresia că nu ne este sete, mesele de Paști sunt mai bogate în condimente, este mai multă sare, grăsime, să fim atenți să avem și un pahar de apă lângă noi.”, a mai spus Iren Alexoi.