Inspectoratul Școlar Timiș are un nou șef, începând de vineri. Liberalul Marin Popescu a fost înlocuit cu Aura Danielescu (PSD), care este cumnata lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Danielescu a mai condus instituția până în 2020, când a fost schimbată din funcție.
Nou șef la Inspectoratul Școlar Timiș. Liberalul Marin Popescu a fost schimbat din funcție de către Ministerul Educației, iar în locul său a fost numită Aura Danielescu, consilier județean PSD.
„Începând cu data de 11 martie 2022, încetează detașarea în interesul învățământului a domnului profesor Popescu Marin în funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Timiș”, scrie în ordinul semnat de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Aura Danielescu, noul inspector școlar general al județului Timiș, este cumnata lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Danielescu a mai condus instituția în perioada 2013 – 2020, în urmă cu doi ani fiind schimbată din funcție pentru a fi numit Marin Popescu pe această poziție.