Cum va arăta sistemul de gestionare a gunoaielor în judeţ

Județul a primit o finanțare de aproape 50 de milioane de euro, ca să poată începe lucrările la cele trei stații de transfer, una de sortare și una de tratare a deșeurilor. Partea bună a lucrurilor este că, prin acești bani se vor ecologiza depozitele închise de Garda de Mediu.

După ce Garda de Mediu a închis mai multe gropi de gunoi din Caraș-Severin, din cauză că Uniunea Europeană nu a mai permis funcționarea lor, autoritățile au început să facă pași importanți în atragerea de bani pentru mediu. De exemplu, contractul de finanțare semnat la Ministerul Mediului, prevede pentru județ atragerea a 50 de milioane de euro.

Prin implementarea proiectului de management al deşeurilor, în judeţul Caraş-Severin ajung 50 de milioane de euro și se va realiza colectarea selectivă a deşeurilor, vor fi construite 3 staţii de transfer la: Bozovici (3.400 t/an), Pojejena (8.060 t/an) şi Oţelu Roşu (8.388 t/an), o staţie de sortare şi o staţie de tratare biologică simplă, ambele la Lupac (33.731 t/an). De asemenea, vor fi închise şi reabilitate opt depozite urbane de deşeuri neconforme. Acestea sunt cele de la Anina, Băile Herculane, Bocşa, Caransebeş, Moldova Nouă, Oraviţa, Oţelu Roşu şi Reşiţa, dar şi 97 depozite rurale de deşeuri neconforme.

”Am cerut preşedinţilor de consilii judeţene să fie foarte operativi în ceea ce priveşte pregătirea şi implementarea proiectelor. Dacă nu se accelerează procesul de derulare a contractelor, efortul nostru, al ministerului, este în zadar. Am semnat 95 la sută din toate contractele, dar am rămas în urmă la absorbţia efectivă a fondurilor. Trebuie să dovedim că suntem capabili să implementăm proiectele, astfel încât în luna iulie Comisia Europeană să ne ridice reţinerea de 25 la sută”, a spus ministrul mediului László Borbély.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/