Instalat în urmă cu un an, cu sprijinul PSD, șef al Direcției Silvice Caraș-Severin, Zaharia Șandru este pe punctul de a fi mutat pe funcția de șef al Direcției Silvice Timiș!
Potrivit unor surse de la vârful PNL, Nicolae Robu l-a recomandat pe Șandru, până de curând director al Direcției Silvice Caraș-Severin, pentru a ocupa funcția de director al Direcției Silvice Timiș.Zaharia Șandru, care este tatăl lui Cosmin Șandru (președintele TNL Timiș). Și, totodată, cuscrul lui Dumitru Dinulescu, cu care Nicolae Robu este foarte apropiat, mergând împreună în concediu. A fost instalat în funcția de director al Direcției Silvice Caraș-Severin cu sprijinul PSD, în urmă cu un an, la instalarea în funcție a lui Șandru participând deputatul PSD Luminița Jivan și fostul șef al Romsilva, Adam Crăciunescu.
Nicolae Robu a recunoscut că i-a făcut o recomandare lui Zaharia Șandru, explicând și argumentele care stau la baza deciziei sale. „Are experiență în domeniu, mi-a fost prezentat ca bun cunoscător al domeniului, are studiile de rigoare. Omul dorește să nu mai facă navetă și în măsura în care există post vacant strict pe zona lui de competență este firesc să își dorească să vină în Timișoara respectând legea”, a declarat Nicolae Robu.
Președintele PNL Timiș a spus că își „pune obrazul” pentru Șandru, dar nu garantează pentru el. „Nu garantez pentru nimeni. Îmi pun obrazul, dar fără a pune garanție. Nu garantez decât pentru mine. Eu am dat recomandări pentru foarte multă lume. Sistemul acesta funcționează în toată lumea când, pe baza unor cunoașteri a unei persoane în cauză, limitate evident, îi dai o recomandare sau nu îi dai. Eu mă uit la studii, la ce a făcut până acum, dacă mi se pare că întrunește condițiile îi dau o recomandare, dar nu garantez. Numai pentru mine garantez”, a mai declarat Robu.
Șeful PNL Timiș a mai declarat că îl susține pe Zaharia Șandru pentru șefia Direcției Silvice Timiș, chiar dacă nu este membru PNL, liberalii din Caraș-Severin fiind chiar în situația de a transmite la un moment dat un comunicat de presă în care să arate că Șandru nu este liberal. „Acolo unde noi nu avem pe cineva….Nu a fost la concurență cu cineva (n.r. din partid) care să aibă aceleași atuu-uri profesionale. A contat faptul că este potrivit pentru această funcție. Dacă ar veni domnul Dinulescu sau Cosmin Șandru sau oricine să îmi propună pe unul care nu are legătură cu domeniul, în care să nu am încredere, credeți că i-aș da recomandare? Nu i-aș da recomandare, normal”, a mai declarat Robu.