Cum se pregătește de iarnă sistemul sanitar

Anotimpul rece se apropie cu pași repezi și este știut faptul că îpe timpul iernii există probleme cu femeile însărcinate sau cu pacienții care necesită dializă și nu doresc să se spitalizeze. Tocmai din această cauză Dragoș Luca, directorul Direcției de Sănătate Publică, este de părere că totul trebuie făcut din timp pentru a evita eventualele incidente neplăcute.

Directorul Direcției de Sănătate Publică a discutat despre eventualele probleme ce se pot ivi în sezonul rece cu pacienții care prezintă riscuri. Este vorba despre femeile însărcinate care stau la sate și ajung foarte greu la spital. Acestea trebuie să se prezinte din timp la medic ca să nu existe niciun fel de probleme cu transportul. O situatie delicată este și cea a pacienților care necesită dializă și nu doresc să se interneze. Ambulanța poate ajunge foarte greu la casele lor.

N-aș vrea să fac o filosofie a intervențiilor în situații de urgență, însă aș vrea să învățăm din ce am pățit până acum. Dializații trebuie să-i aducem din timp la spital ca să nu sufere din cauza transportului, pentru că ei fac de două, trei ori pe săptămână dializă. Știm foarte bine că ei refuză acest lucru, niciun dializat nu a venit să se interneze în spital până când trece zăpada. Nu putem să-i obligăm, deci clar că pentru ei va trebui să asigurăm transportul atunci când au nevoie. Va trebui să colaborăm foarte bine cu Ambulanța, cu ISU și cu Poliția”, a declarat Dragoș Luca, directorul Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin.

Cu lehuzele într-adevăr putem să remediem situația. Medicul de familie poate colabora foarte bine cu unitățile sanitare ca să le interneze și nu vor mai exista probleme în acest sens”, a mai adăugat Dragoș Luca.

În ceea ce privește persoanele fără adăpost, anul trecut situația a fost una îmbucurătoare. Asta pentru că, așa cum susține Dragoș Luca, s-au organizat acele patrulări pe timp de noapte, pentru identificarea celor care dorm pe străzi.

“Și în mediul rural pot exista persoane fără adăpost, poate nu atât de multe ca în mediul urban, dar există. Sunt foarte multe persoane din mediul rural care au adăpostul degeaba, în sensul că sunt izolați, stau în frig. Ei trebuie identificați și duși în locuri speciale pe perioada codului. Aici e rolul primarului și al medicului de familie, iar noi vom organiza o ședință în care să-i pregătim. Primăriile sunt foarte importante! Într-o situație de urgență, primarul este comandantul comitetului local și el trebuie să știe ce are de făcut”, a mai precizat directorul Direcției de Sănătate Publică.

Dragos Luca este de părere că în România problema cea mai mare nu sunt banii, ci din contră, solidaritatea.

“Am urmărit, credeți-mă, în anii trecuți și la noi în țară și în alte țări și am văzut că solidaritatea funcționează mai bine în altă parte. Aici nu mă refer la solidaritatea dintre noi și cei care sunt la nevoie, pentru că oamenii așteaptă niște măsuri de la noi ca instituții ale statului. ISU își face întotdeauna treaba, Ambulanța și Poliția la fel, dar oamenii nu percep aceasta ca ceva conjugal și ei trebuie antrenați, așa cum și formațiunile de voluntari de la nivelul primăriilor sunt foarte importante pentru ei”, spune Dragoș Luca.

 

Comments

  1. dan-aliosa ulici says:

    Domnule Luca,nu ati reusit sa ne surprindeti deloc cu referirea la solidaritatea care functioneaza mai bine in alte parti decat la noi…de fapt…FELICITARI pt articol Alexandra…vad ca tzi-ai revenit !!!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/