Cum să obții o locuință ANL de la Primăria Reșița

Tinerii din Reșița, care nu au încă o locuință, pot depune dosarele la Primăria orașului. Termenul limită este 16 decembrie. Până acum, pentru anul 2012, lista de priorități a municipalității adună 130 de dosare, însă aceasta nu este încă finalizată. Numărul persoanelor care așteaptă însă, să primească o casă este mult mai mare la nivelul orașului.

Deși până acum Primăria Reșița a dat în funcțiune mai multe blocuri sociale, atât pe Calea Caransebeșului, cât și în Valea Domanului, numărul persoanelor care încă nu au un acoperiș deasupra capului rămâne ridicat. Ca să găsească soluții și pentru aceștia, executivul are în plan cumpărarea unui teren pe care să ridice blocurile sociale. Suma este deja bugetată, iar terenul identificat în zona Stavila. Problema este că aleșii locali se declară nemulțumiți de rezultatul negocierilor pentru achiziționarea terenului, de la TMK.

Asta pentru că, potrivit raportului de evaluare a terenului, un metru pătrat în Stavila, pe terenul neexploatat momentan, valorează 8 euro/mp, în condiţiile în care pe Calea Timişoarei costul aceleiaşi suprafeţe este de 6 euro/mp. În concluzie, ruşii ar visa să pună mâna pe aproape 3 milioane de lei din banii publici. Până când visul administrației de a ridica o nouă construcție se concretizează, tinerii pot depune dosarele la Blocul 800.

„Preluarea actelor se face la sediul serviciului public Direcţia Publică pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al municipiului Reşiţa, blocul 800, etaj I, camera, 3119 între orele 08.00 – 12.00. Termenul limită de depunere  a documentaţiei este 16 decemmbrie 2011”, a spus Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/