Cum să ajungi prim-ministru, plecând de la o covrigărie și un balcon închis

Useriștii lu’ Drulă, care nu mai știu ce să zică sau să mai inventeze ca să mai crească și ei în sondaje, au aruncat pe piață o fumigenă cât Casa Poporului de mare, cu scopul de a-l denigra pe Marcel Ciolacu. Adică, au spus despre dumnealui ba că și-ar fi luat BAC-ul pe la 30 și ceva de ani, ba că studiile post-universitare le-a făcut înainte de licență, care licență a susținut-o la nouă ani după terminarea facultății, ba că ar fi fost exmatriculat de la doctorat și alte tâmpenii de genul acesta. Și dacă ar fi adevărat, să zicem, ce mare scofală! Câți politicieni n-or fi terminat facultățile și cursurile astea noaptea în somn și nu le-o mai zis nimeni nici măcar „dă-te mai încolo”. Și-or găsit de cine să se lege acum. Taman de Marcelu de la Buzău.

Patriot cum îl știe tot poporul, Marcelu nu a ales să studieze la nu știu ce universitate din Anglia, Franța sau State, cum procedează ciocoiii din ziua de astăzi, deși avea bani căcălău, ci s-a mulțumit cu una de la noi de acasă, românească, chiar dacă nu era autorizată la vremea respectivă.

La 24 de ani a fost student, însă recunoaște că putea să înceapă facultatea mult mai devreme, după cum avea să mărturisească într-un moment de atentat la limba română: „În ceea ce privește când am dat examenul a ținut de decizia mea și a familiei mele. Am terminat liceul, mi-am luat Bacalaureatul, nu e niciun fel de problemă, am dat la Facultatea de Drept şi nu am intrat”. Deci, în ceea ce privește când a dat examenul, care vasăzică, nu e greu de înțeles ce a vrut să exprime prin viu grai.

Apoi a plecat cătană, cu valiza aia de lemn de care tot militarul era mândru nevoie mare, apoi a venit revoluția, alte priorități, după care s-a însurat ca tot omul. Ei, și acum vine parte frumoasă, care ne amintește de aspirațiile pe care le avea orice român onest imediat după revoluție: „După ce am cumpărat toată concurența, (adică toate covrigăriile din Buzău), după 7 ani, a apărut copilul și ne-am luat un apartament cu două camere pe strada Viitorului și ne-am închis balconul, m-am hotărât că m-am plictisit să fac afaceri”.

Bă, frate, ce spune nea Marcelu e demn de un scenariu de film românesc post-decembrist: apartament cu două camere pe strada Viitorului (de aici ne dăm seama că a fost vizionar de mic), covrigărie și gogoșele și, cel mai tare, că și-a închis balconul. Bineînțeles, fără autorizație de la Primărie, cu cadru de cornier și sticlă (nu se inventase termopanul), cu două ferestre (să poată fi spălat geamul mai ușor la Paște și la Crăciun), cu suport exterior pentru întins rufele la uscat. Ce viață idilică, dom’le, ce viață! Și după care, atenție, plictisindu-se de afaceri, s-a apucat de politică, în paralel cu desăvârșirea studiilor la universitatea aia neautorizată. Nu înainte de a-și vopsi balconul proaspăt închis. Vopsitul balconului i-a purtat noroc în viață, dar și truda de care a dat dovadă, că a muncit de a dat în brânci, până să ajungă unde e.

Și acum vin useriștii și măcăne pe la colțuri. Bă, nu v-ar fi rușine să vă legați de omul ăsta? Vă e ciudă că o plecat de jos, de la o covrigărie și de la un balcon închis cu cornier și sticlă, de pe șantier ca să vă conducă pe voi: Asta e, voi de ce nu v-ați închis balconul să fi ajuns ca și el? Nu v-a trecut prin cap? Atunci, ciocu’ mic și joc de glezne.

• Tweet
• Pin It