Romanul reșițeanului Daniel Botgros, cel mai bun SF din 2022!

respira luna
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Romanul „Respiră” al reșițeanului Daniel Botgros a obținut premiul pentru cel mai bun SF apărut în 2022 în cadrul Convenției Naționale ROMCON.

Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction (ARCASF) a organizat, în 9 și 10 decembrie, Convenția Națională ROMCON 2023, online.

Cu acest prilej s-au acordat premiile naționale pentru literatură și artă science fiction și fantasy.

„Respiră” (Editura Pavcon), un SF polițist, semnat de prozatorul și jurnalistul reșițean Daniel Botgros, a obținut premiul pentru cel mai bun roman SF apărut în anul 2022. Cartea prezintă un mic orășel în care s-a descoperit o metodă prin care cei trecuți dincolo să rămână alături de cei vii, dar sub o altă formă decât cea umană. Personajul principal, un polițist care și-a pierdut fiica, va fi pus față în față cu noua „invenție”, iar alegerea va fi una cu adevărat dificilă.

Alte creații premiat:

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100
  • Premiul la categoria Cea mai bună povestire: Cornel Bălan (Ottawa, Canada), pentru „Artificial”, vol. Artificial, Editura Pavcon, 2022
  • Premiul la categoria Cel mai bun volum de proză scurtă: Lucian Ionică (Timișoara), Dincolo de albastrul cerului, Editura Brumar, 2022
  • Premiul la categoria Cea mai bună antologie: Marian Truță, (București), IA 7 Antologia Colecției Seniorii Imaginației (antologie), Editura Eagle
  • Premiul la categoria Cea mai bună revistă online: Helion Online (Timișoara), redactor-șef Cornel Florin Seracin
  • Premiul la categoria Cea mai bună revistă tipărită: Helion nr. 1- 6 /2022 (Timișoara), redactor-șef Cornel Secu
  • Premiul la categoria Cel mai bun traducător: Mircea Opriță (Cluj-Napoca)
  • Premiul la categoria Cel mai bun artist plastic: Marian Mirescu (Craiova)
  • Premiul la categoria NON FICTION: Györfi-Deák György (Zalău) „Estetica Imaginarului”, Editura Cristian PlusArt, 2022
  • Premiul la categoria Cea mai bună editură: Editura Cristian PlusArt (Craiova)
  • Premiul la categoria Cel mai bun film: „I’m ok with your last wish”. Regia Catrinel Dănăiață (București), scurtmetraj fantastic.

Juriul a acordat și o mențiune specială filmului de animație ,,Just Bugs”, de Victor Trifan (București).

Juriul ROMCON – 2023 a fost format din Eugen Cadaru (București, președinte); Cristina Negreanu (Craiova); Cotizo Draia(Sibiu); Bogdan Mihăilescu (București) si Vlad Frânghiu (Iași) – (membri).

Votul a fost calculat prin media aritmetică dintre media notelor juriului și media notelor participanților înscriși benevol la vot.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/