Vameșii și polițiștii de la Naidăș au scăpat de plată!

După trei ani de procese interminabile, magistrații Curții de Apel Timișoara au dat verdictul în cazul celor 48 de inculpați din lotul Naidăș. Doar trei dintre cei implicați vor face închisoare cu executare. Pentru restul, măsurile au fost blânde, iar prejudiciul aproape inexistent.

Scandalul vameșilor și al polițiștilor corupți din lotul Naidăș a început în 2011, atunci când DNA a trimis în judecată 55 de oameni ai legii, vameși și traficanți de țigări, acuzați de corupție și contrabandă. Doar 48 dintre aceștia au ales să se judece pe procedură normală.

După mai bine de trei ani de la trimiterea acestora în judecată, instanța și-a spus cuvântul, dar pedepsele aplicate celor 48 de inculpați din lotul Naidăș nu au fost deloc cele scontate. Instanța nu le-a reținut celor implicați nici acuzația de contrabandă, nici cea de evaziune fiscală, pe numele acestora fiind reținute doar acuzațiile de dare și luare de mită și aderare la un grup infracțional organizat. Într-o astfel de situație, prejudiciile ce trebuiau plătite statului din buzunarele ,,contrabandiștilor de frontieră” sunt ca și inexistente.

Pe lângă faptul că majoritatea inculpaților au primit pedepse minime de închisoare cu suspendare, pe numele acestora instanța a dispus confiscarea unor sume cuprinse între 20 și 500 de euro. De la fiecare inculpat se vor recupera sumele care au făcut obiectul mitei. Mai mult decât atât, inculpații se pot întoarce pe funcții după executarea pedepsei, interdicția de a ocupa funcția de polițist de frontieră fiind o pedeapsă complementară, pe o perioadă de doar trei ani de la executarea pedepsei impuse de instanță.

Sumele se mai apropie de realitate doar în cazul Cameliei Mihăilă, aceasta fiind una dintre cei condamnați la închisoare cu executare. Pe numele său s-a dispus confiscarea a 1.435 de euro.

Chiar dacă prejudiciul ar fi trebuit să ajungă la câteva milioane de euro, având în vedere gravitatea faptelor, vameșii și polițiștii de frontieră au reușit să se spele pe mâini și să iasă basma curată, din buzunarele lor fiind confiscate doar câteva sute de euro.

Unul dintre avocații implicați în dosar vede soluționarea la care s-a ajuns în acest caz ca pe o greșeală a reprezentanților Ministerului Public. ,,La Naidăș s-a făcut o greșeală a reprezentanților Parchetului. Nu le-au reținut celor implicați contrabanda și evaziunea fiscală, doar dare și luare de mită. Prejudiciile fiind foarte mici, acestora li s-a dispus doar confiscarea sumelor implicate, în funcție de câte acte a avut fiecare. Judecătorul a dispus doar confiscarea sumelor care au făcut obiectul mitei. Este act de caracter penal numai latura obiectivă”, a explicat Teofil Drugărin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/