În data de 4 decembrie, atât în calendarul ortodox, cât și în cel catolic, se comemorează Sfânta Barbara sau Varvara, cunoscută fiind ca patroana spirituală a minerilor. Ea este considerată, printre altele, și patroana geologilor, a arhitecților și a prizonierilor.
În această zi importantă pentru ei, minerii își sărbătoresc patroana spirituală prin participări la ceremonii religioase și culturale. În centrele miniere, Sfânta Barbara sau Varvara este cinstită și venerată de toți aceia care sunt angrenați în această muncă grea.
Numele Sfintei Varvara a fost dat înainte multor nou-născuți, ceea ce astăzi se întâmplă tot mai rar. Foarte mulți coloniști de limbă germană, cehă sau italiană care s-au așezat pe meleagurile Banatului Montan au adus cu ei un cult deosebit dedicat acestei sfinte. În foarte mult biserici romano-catolice ale sud-vestului României se găsesc altare laterale sau picturi dedicate Sfintei Varvara.
În România trăiește Barbara Masai, cea care astăzi își serbează cea de-a 104-a onomastică. Femeia din Reșita a împlinit, pe 24 octombrie, vârsta de 104 ani și spune că secretele longevității sale sunt munca şi hrana sănătoasă. Nu a fumat şi nici nu a băut vreodată.
Barbara Masai sau Tanti Veti, cum îi spun apropiații, nu mai aude foarte bine la vârsta ei, dar povestește că nu a fost niciodată bolnavă. Timpul liber şi l-a petrecut în mare parte citind sau plimbându-se alături de fiica ei.
În 24-25 ianuarie, la Reșița se lansează primul eveniment sub umbrela Banat Wedding Expo, târgul de nunți din acest an, care va reuni peste 60 de furnizori și va...
Sunt tensiuni majore duminică în comuna Sânmihaiu Român din județul Timiș, unde localnicii au ieșit în stradă după ce au aflat că băiatul de 13 ani implicat în crima...
Alina Dragomir |
14 January 2026
Ioana Toma |
25 January 2026
Cristian Rădoi |
25 January 2026
Doi tineri reținuți de DIICOT, suspectați că ar fi livrat droguri ucigașilor lui Mario Berinde
Roxana Novacovici |
25 January 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

