Cum au murit cei 25 de reșițeni în Decembrie ’89

Pe data de 16 decembrie, timișorenii luptau împotriva regimului comunist, astfel că nu a durat mult, până când reșițenii le-au preluat modelul și au ieșit răzvrătiți în stradă să își ceară drepturile și să îi înlăture pe cei care le-au înăbușit trăirea în ultimii zeci de ani.

La Reşiţa, mișcările maselor au început pe data de 21 decembrie. “La ora 16.00 a acestei zile, în centrul oraşului au sosit primele grupuri de manifestanţi reprezentând intelectualitatea şi muncitorimea Reşiţei, pentru a-şi exprima solidaritatea cu populaţia Timişoarei. Ei cântau Deşteaptă-te române! Evident, numărul lor a crescut”, povestește istoricul Mircea Rusnac. În jurul aceleiași ore, s-a constituit un val de demonstranţi în cartierul Lunca Bârzavei, care a pornit în marş către centru. “Pe măsură ce înaintau, numărul lor devenea tot mai mare, ajungând la ora 17.00 în centru şi fuzionând cu cei aflaţi deja acolo. Seara, piaţa centrală răsuna de strigătele „Jos Ceauşescu!” şi „Fără violenţă!” Ultimul apel a fost în bună măsură respectat, atât manifestanţii dovedindu-se paşnici, cât şi autorităţile abţinându-se de la acte de represiune”, spune istoricul. Întreaga noapte de 21 spre 22, protestatarii au stat pașnici, au scandat lozinci anticomuniste și au cântat actualul imn al României.

Cum au murit reșițenii
În acea dimineaţă, către centrul oraşului se îndreptau alte mii de oameni de la Combinatul Siderurgic, Întreprinderea Constructoare de Maşini, Întreprinderea Comunală şi celelalte întreprinderi şi instituţii din Reşiţa. Lozinca predominantă a acestora era: „Ceauşescu condamnat pentru morţii din Banat!”. Odată cu lăsarea serii, și-au făcut apariția și primii teroriști. “Atacurile lor vizau la început unitatea militară de pe Dealul Lupacului. În momentul în care era scris reportajul din ziarul Flamura liberă, deja la Reşiţa armele trăgeau de trei ore”, povestește istoricul Mircea Rusnac. Bilanțul Revoluției de la Reșița a fost de 25 de morţi și zeci de răniți. Lista celor care și-au pierdut viața se află acum expusă pe sediul Primăriei Reșița. Parlamentul a declarat municipiul Oraș Martir. Același lucru s-a întâmplat și cu localitatea de pe Timiș și Sebeș. În urmă cu doar o săptămână și Caransebeș a primit același titlu din partea Parlamentului României.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/