Cum arată proiectul din Poiana Golului

Municipalitatea din Reșița a depus spre finanțare la ADR 5 Vest proiectul prin care solicită dezvoltarea turismului în Dealul Golului. Acesta are șanse să obțină banii, prin Programul Operațional Regional, care are o arie dedicată special turismului.

Proiectul depus de administrația locală are, de fapt, două componente. Una prevede amenajarea infrastructurii pentru dezvoltarea viitoarelor activități de turism, iar prin cea de a doua se caută un partener privat care să fie dispus să dezvolte serviciile pe care Reșița le va pune la dispoziția turiștilor.

Proiectul depus deja de Primăria Reșița la ADR 5 Vest se referă la amenajarea dolinelor, indroducerea canalizării, a alimentării cu apă potabilă, drum de acces de la Doman, un punct de observare, dar și spațiu de recreere. De asemenea, datorită amplasării într-o zonă deosebit de frumoasă administrația locală are în vedere să pună la punct mai multe trasee tematice în natură și piste de alergare. Punctul de informare, bineînțeles, va fi nelipsit din Dealul Golului, ca de altfel și popasurile acoperite cu foaie de cort. Iluminatul stradal și parcările stau la baza proiectului de amploare. Valoarea proiectului depășește 36 de milioane de lei, iar contribuția locală este de 600.000 de lei.

Ce prevede parteneriatul public-privat
Deși documentația este în lucru în acest moment, reprezentanții municipalității știu foarte bine ce își doresc de la firma cu care se vor asocia. Pentru ca turiștii să aibă cum să își petreacă timpul liber, dacă tot merg în Dealul Golului, partenerul administrației locale trebuie să amenajeze un restaurant, teren pentru volei de plajă, locații pentru belvedere și odihnă. Toate acestea privesc sezonul estival. Nici activitățile de iarnă nu sunt lăsate la o parte, pentru că proiectul la care se lucrează acum prevede înființarea Țărișoarei de schi a copiilor, teleschi, punct de închiriere schi și echipament sportiv.

Dezvoltarea acestui proiect este o prioritate pentru edilul-șef, Mihai Stepanescu. La preluarea mandatului, acesta le-a explicat reșițenilor că intenționează ca în acest mandat să înceapă lucrările în Dealul Golului.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/