Cum ar putea începe anul școlar? Situația infectărilor cu SARS-CoV-2 în județele din vestul țării

Ministerul Sănătății a publicat lista incidenței infectărilor cu SARS-CoV-2 pentru toate localitățile din țară. Este o primă analiză a situației, după care autoritățile vor stabili cum anume va începe anul școlar. Scenariul în baza căruia vor merge copiii la școală și grădiniță va fi definitivat până joi, 10 septembrie. 

Practic, numărul total de cazuri noi de îmbolnăviri din ultimele 14 zile, raportat la mia de locuitori, este principalul criteriu epidemiologic în baza căruia instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de începere a noului an școlar.

Astfel, primul scenariu (verde) constă în reîntoarcerea la școală a tuturor preșcolarilor și elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Cel de-al doilea scenariu (galben) presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, dar cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Ultimul scenariu (roșu) este cel în care toți preșcolarii și elevii vor participa la activități în format online.

Fiecare unitate şcolară va decide și îşi va adapta scenariul la indicaţia DSP-urilor, inspectoratelor şcolare judeţene şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Susținem necesitatea începerii activității în unitățile de învățământ și, atât Ministerul Sănătății, cât și direcțiile de sănătate publică și INSP sprijinim  demersurile pentru demararea noului an școlar în condiții de siguranță epidemiologică”, a transmis ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Analiza situației epidemiologice, care cuprinde numărul de cazuri noi confirmate în ultimele 14 zile, a fost realizată la nivel național de Institutul Național de Sănătate Publică și de DSP-urile din fiecare județ. Aceasta a fost publicată pe site-ul Ministerului Sănătății.

Situația în județul Timiș

Potrivit listei, majoritatea localităților din județul Timiș se încadrează în scenariul verde. Asta înseamnă că, în ultimele două săptămâni, au fost zile în care nu a fost înregistrat niciun nou caz de îmbolnăvire, cu alte cuvinte incidența este sub un caz la mia de locuitori.

Sunt localități din Timiș care intră sub scenariul galben. Acestea sunt acele zone în care au fost depistați pozitiv 1-3 pacienți, în ultimele două săptămâni. Este vorba despre: Lugoj, Barna, Bogda, Dudeștii Vechi, Giarmata, Giroc, Margina, Ohaba Lungă, Periam, Racovița, Sânandrei și Variaș.

Există și o localitate în care incidența este crescută, iar încadrarea a fost făcută în scenariul roșu: Bara, cu rata de incidență la 1.000 de locuitori de 6.43.

Timișoara are o rată de 0.89 de infectări, ceea ce înseamnă că se încadrează în cel mai optimist scenariu, cel verde.


Situația în județul Caraș-Severin

La fel ca în județul Timiș, cele mai multe localități din Caraș-Severin nu au înregistrat mai mult de un caz de COVID-19 la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni. În scenariul galben sunt însă 22 de localități: Caransebeș, Oravița, Băuțar, Berzovia, Bozovici, Buchin, Bucoșnița, Carașova, Eftimie Murgu, Fârliug, Grădinari, Lăpușnicel, Luncavița, Marga, Păltiniș, Prigor, Ramna, Rusca Montană, Sacu, Târnova, Văliug și Vermeș.

În scenariu roșu se încadrează Bolvașnița, cu peste 7 infectări la mia de locuitori.

„Până la data de 10 septembrie, în funcție de aceste date, de particularitățile locale, de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte, consiliul de administrație al unității de învățământ va propune Inspectoratului Școlar Județean/al Municipiului București aplicarea unuia dintre scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării și al ministrului Sănătății 5487/1494/ 01.09.2020”, mai informează reprezentanții Ministerului Sănătății.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/