Copiii, alături de părinți și bunici, sunt așteptați, de 1 Iunie pe Stadionul Știința a Universității Politehnica Timișoara la petrecerea specială Poli Kids Fest.
Având în vedere restricțiile de circulație impuse pe Bd Vasile Pârvan în data de 1 iunie 2024 pentru desfășurarea evenimentului „Handbal ca la carte”, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, conducerea Universității Politehnica Timișoara vine în sprijinul părinților care doresc să participe la evenimentul Poli Kids Fest, organizat de UPT pe Stadionul Știința, prin punerea la dispoziție a parcărilor proprii.
Astfel, participanții la Poli Kids Fest, vor avea acces liber în parcările de la Facultatea de Chimie, Facultatea de Construcții și Facultatea de Mecanică (intrarea de pe Bd. Victor Babeș), pe lângă parcările publice adiacente zonei stadionului Știința.
Accesul la evenimentul Poli Kids Fest se va putea face, astfel, dinspre Bd. Mihai Viteazul, str. Victor Babeș și str. Traian Lalescu.
Universitatea Politehnica Timișoara organizează, sâmbătă, 1 iunie 2024, între orele 10:00 – 17:00, o mega-petrecere pentru copii, Poli Kids Fest, ediția a III-a, pe Stadionul Știința și în parcul din spatele Facultății de Mecanică, cu o gamă largă de activități distractive, dar și educative pentru copii: ridicări cu balonul cu aer cald, ateliere de creație, activități interactive, petrecere cu mascote, spectacole de teatru și de magie, pinata party și multe altele.
Ca și în anii trecuți, la eveniment sunt așteptați mii de copii, însoțiți de părinți și bunici. Accesul este gratuit pentru toți.