Primăria Timișoara anunță că 34 de proiecte vor primi finanțare în cadrul apelului „Cultura în Prezent”, pentru care a fost alocată o sumă de trei milioane de lei. Este vorba de festivaluri de filme, teatru și muzică, proiecte de educație prin muzică, poezie sau artă.
Un număr de 34 de proiecte au fost selectate după evaluările finale pentru a primi finanțare în cadrul apelului „Cultura în Prezent”. În total, Primăria Timișoara a alocat trei milioane de lei din bugetul local pentru a sprijini proiecte pentru comunitate care acoperă cinci arii culturale: arte vizuale, artă digitală și noile media; artele spectacolului; educație în și prin cultură; promovarea culturii scrise și patrimoniu cultural.
Astfel, potrivit Centrului de Proiecte al Primăriei Timișoara, ne vom bucura de festivaluri de filme, teatru și muzică, proiecte de educație prin muzică, poezie sau artă și de acțiuni care să facă și mai cunoscut patrimoniul cultural.
„Dorim să îi sprijinim pe cei care gândesc proiecte creative pentru oraș, care își aduc contribuția în cultura timișoreană și nu numai. Prin aceste evenimente vrem ca orașul nostru să își creioneze identitatea lui culturală și, totodată, să unească comunitatea”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
În total, 116 oferte culturale au fost depuse la această sesiune. În prima etapă a jurizării 31 de proiecte au primit finanțare, iar după analizarea celor 39 de contestații, au fost adăugate în listă încă trei proiecte.
„Ne bucură mult numărul mare de oferte înscrise la această sesiune de finanțare. Asta arată că acest sector cultural este unul efervescent, iar nouă, ca unitate finanțatoare, ne dă un impuls să creștem odată cu operatorii culturali. Toate ofertele depuse sunt extrem de valoroase, iar cei care nu s-au încadrat la această sesiune de finanțare vor avea posibilitatea să aplice la următoarele apeluri deschise”, a completat Alexandra Rigler, directorul Centrului de Proiecte.