CUIB – Cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor civile!

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Arhitecți, designeri, workshop-uri şi conferințe, toate reunite sub umbrela CUIB – Construiește Ușor, Inteligent și Bine. La Timișoara, în clădirea VOX, are loc ediția a treia a celui mai mare eveniment dedicat construcțiilor civile. Timp de două zile, 33 de arhitecți și designeri explică secretele și ultimele tendințe în construirea și amenajarea unei case.

Prima zi a debutat cu prezentarea Out of The Box a unuia dintre cei mai importanți reprezentanți ai arhitecturii românești, Dorin Ștefan. Renumitul arhitect s-a remarcat în lumea construcțiilor civile prin caracterul inovativ și non-convențional al proiectelor sale.

„Conferința a fost despre remanențe. Le-am vorbit colegilor despre idei care se regăsesc în proiectele mele. Din punct de vedere al arhitecturii, mă întrebam retoric ce se va întâmpla cu arhitectura de pe Pământ după anul 2031, când se vor realiza primele case pe Marte. Cred că va fi un moment de răscruce și cred că și despre arhitectură vom vorbi altfel. Toată istoria arhitecturii și cea culturală au fost împărțite după anumite evenimente sau materializări. Istoria arhitecturii post-moderne a apărut după ce un bloc din anii ‘50 a fost dărâmat. Astfel, cred că și 2031 s-ar putea să fie un moment ce va marca o delimitare între modul în care priveam până atunci locuirea și o privim de atunci încolo”, a spus Dorin Ștefan.

sursă foto: Ziarul Financiar

Menite să responsabilizeze comunitate locală, conferințele și workshop-urile ținute de cei mai buni designeri și arhitecți din România vor să aducă un plus de valoare atât celor care își construiesc o casă, cât și specialiștilor sau companiilor care activează în domeniu.

„Ideea evenimentului are la bază o încercare de îmbunătățire a mediul locuit din Timișoara, plecând de la constatările pe care le-am făcut în teren. Am observat că se fac destul de multe greşeli pe care le plăteşte beneficiarul. O remediere costă şi rezultatul este inestetic. Anul trecut, în Timișoara, am observat că este un foarte mare interes și din partea profesioniștilor. Anul acesta, am dezvoltat două secţiuni: conferințele, care sunt dedicate profesioniştilor și una dedicată clientului final, cum sunt workshop-urile. Toţi speakerii au experiență în practică, dar în același timp am încercat să acopăr o gamă de la nume foarte mari din domeniu. În România, la Timișoara, l-am adus pe Dorin Ștefan, care este recunoscut ca unul dintre cei mai buni arhitecți ai timpurilor noastre. Dacă aduci oameni de acest gen, poți crește nivelul auditoriului” a spus Gigi Nacev, organizator.

Un astfel de eveniment este binevenit în orașul de pe Bega. La ora actuală, Timișoara se află într-o continuă transformare, unde proiecte ample sunt în proces de dezvoltare.

1000x100 (3)

„Se resimte nevoia de spațiu construit. Atunci când construiești foarte mult și foarte repede, lucrurile nu se văd imediat pentru că este un proces. Acest proces continuă și, în momentul în care se va așeza, probabil în 20-30 de ani, vom observa că nu mai e aceeași senzație de haos”, a precizat Dorin Ștefan, arhitect.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/