Cui i-e frică de masculin?

Avem un clișeu. Ce (ne) facem cu el?

Masculinul impune respect. Ce altă explicație să existe în contextul în care DOOM2 ne oferă femininul decană, dar realitatea – atât de puține contexte în care femininul este actualizat?

Urmărind stilul administrativ-instituțional, e greu să prind urma unei cereri care să aibă ca formulă de adresare „Doamnei Decană a Facultății…”. În situațiile mai puțin formale, se întâlnește totuși varianta decăniță, dar, asemenea doctoriței, parcă are un iz de diminutivare, de familiaritate, de diminuare a statutului; în schimb, forma de masculin este o clară prezență lexematică a prestigiului profesional sau a statutului social înalt.

Folosirea masculinului în locul femininului primește, așadar, o explicație și nu trebuie percepută ca o formă de discriminare. Se pot găsi și alte explicații – claritatea mesajului și exactitatea informației. Să luăm, drept exemplu, formele doamna profesoară (asociere utilizată în mediul preuniversitar) și doamna profesor (în mediul universitar), forma redând exact titlul, cea feminină fiind potrivită doar într-un context mai puțin oficial. Rămânând în sfera titlurilor, lector are și el corespondent feminin, dar situațiile de materializare a acestuia sunt puține. Contextele oficiale, aparținând sferei comunicării orale sau scrise, înregistrează rareori alăturarea doamna lectoriță. Ca dovadă, deși prezent în Micul dicționar academic (2010), cuvântul nu este înregistrat nici de DEX, nici de DOOM. Varianta rămâne, așadar, atașată discuțiilor familiare sau asociată unei persoane care predă o limba maternă sau străină într-o altă țară, folosită oarecum cu sens generic în locul unui titlu academic: „Joanna Kornaś-Warwas este traducătoare şi lectoriță de limba română. (www.observatorulcultural.ro); „[…] lectorița a stabilit mai multe contacte cu reprezentanți ai Maison de l’Europe” (www.ilr.ro).

În unele situații, se recomandă totuși să folosim forma feminină, dacă aceasta există și dacă nu este peiorativă sau familiară. Deci, se poate spune politicos: cercetătoare, ingineră, profesoară, scriitoare, dar nu ministră, lectoriță, decană, doctoriță (deși ultimele sunt consemnate de DOOM2). În cazurile în care forma feminină nu există sau este săracă în actualizări, modalitatea cea mai confortabilă (pentru emițător) de referire la o femeie care ocupă o anumită funcție sau are o anumită profesie este: doamna decan, doamna lector, doamna ministru, doamna doctor. Situațiile în care apar formele feminine sunt cel puțin informale, cuprinzând adresări directe sau replici într-un dialog, dacă nu peiorative sau depreciative: „Dosar penal în cazul doctoriţei filmate în timp ce refuză internarea unei paciente la Spitalul Băicoi” (stirileprotv.ro); „Ministra Sportului s-a pus pe treabă.” (evz.ro).

Deși sunt acceptate de DOOM2, forme ca administratoare, decană, redactoriță nu sunt folosite frecvent și nici nu sunt percepute fără nuanțe discursive. Mai mult, cum sună „redactorița-șefă”? Chestiune de pragmatism… De asemenea, femininul plural impune un soi de exclusivism: Jurnalistele (numai femeile) scriu bine. vs Jurnalișii (TOȚI) scriu bine.

Frica de interpretare, dar și tradiția care a introdus nuanțele contextuale face ca masculinul să își exercite încă puterea, cel puțin la nivelul unor elemente din vocabularul actual. Până la urmă, nici muză, nici vedetă nu și-au găsit perechea masculină, iar asta nu înseamnă că bărbații nu pot fi *muzi sau *vedeți. Pledează cineva pentru formele *muz, *vedet?

Simțul egalității, al dreptății, al nondiscriminării trebuie să fie dublat de simțul rațiunii și nu dominat de un simț irațional al genului marcat cu orice preț.

În concluzie, folosirea masculinului în locul femininului nu este nicidecum un afront, ci o practică strict formală, susținută nu de lucrările normative, ci de utilizatorii limbii române, fără a fi vorba de corespondentul vreunei logici discriminatorii.

Pare-se că impunerea formelor feminine și feminizarea masculinelor e ușor ridicolă, ceva mai mult decât o inocentă năzbâtie limbistică, cel puțin în România de azi.

Semnat și confirmat,

un lector și un redactor-șef (feminini)