Cui i-e frică de cacofonii?

Ce e cacofonia și de ce ne temem de ea? De fapt, mă pot exclude fără rețineri din această categorie pentru că spun fără ezitări: Am luat 10 la limba română, nu la literatură.; chiar: Am luat 10 la latină. Enunțurile acestea nu s-au debarasat de cacofonii. Deranjant? Ar fi cazul să le „curățăm”? Demonstrându-mi dependența pentru căutatul în dicționare, iată ce-i cacofonia: „asociație sau repetare neplăcută de sunete în vorbire” (după Noul dicționar explicativ al limbii române). Așadar, și succesiunile de sunete marcate mai sus sunt tot cacofonii. Am putea reformula, dar rezultatul ar fi o mostră de chin inutil, un produs artificial și o materializare a evitării unor pericole lingvistice inutile. Trebuie totuși să recunosc faptul că un c (/k/) repetat silabic ar fi problematic.

Cu toate acestea, insistența asupra unei corectitudini formale făcute după ureche și corectarea intuitivă rămân cele mai amuzante forme de hipercorectitudine. Enunţurile: Ca ^*şi copil, desenam zilnic.; Ca ^*şi consilier, nu am mare putere decizională.; Ca ^*şi mamă îți vorbesc. nu conțin cacofonii, dar sunt niște exemple de pudibonderii limbistice și sunt greșite. Răspândirea alăturării ca și are la bază, în mod cert, frica de cacofonie, ridicând grija stilistică deasupra gramaticii și a unor reguli simple. Unii evită inserția și-ului, dar ocolesc alăturările supărătoare auditiv printr-un politicos „pardon” sau printr-o virgulă (mutată din scris în vorbire!) dintr-un soi de militantism simpatic de apărare a eufoniei („succesiune de sunete vocale și consonante care produce o impresie plăcută auzului”, după NODEX).

Ziceam că regula nu e complicată: prepoziția ca, însemnând „drept, în calitate de”, nu trebuie în niciun chip asimilată locuțiunii prepoziționale ca și, folosită în structurile comparative de tipul: E la fel de înalt ca şi tine. Vom spune (și scrie): Ca mamă…; Ca profesor…, apelând la sinonimie și la reformulare pentru a evita cacofonia: În calitate(a) (mea) de consilier…; Când eram copil/Copil fiind… Evident că nu trebuie să pierdem din vedere nici situația de comunicare. Ar fi ușor ridicol să hibridizăm stilurile și să ajungem la combinații de tipul ^*în calitate de copil. 

De reținut: limba română are mereu soluții. Trebuie doar să le căutăm!

• Tweet
• Pin It