Cu Romeo Dunca, despre intenții de vot, partide (ne)imaculate, libertatea miniștrilor de a decide și devoratori de resurse naționale

Candidatul PNL la alegerile locale pentru Consiliul Județean Caraș-Severin este unul dintre politicienii cei mai activi pe site-urile de socializare. Uneori, postările sale arată că vin, mai degrabă, din partea unui om de afaceri, ceea ce și este, și mai puțin dinspre un politician, o postură cu care nu este obișnuit. Ultima postare de acest gen este un amestec de neputință și dorință de a ieși cât mai repede din starea de urgență decretată de președintele României.

„Situația de azi e bine prezentată în inedita colecție de realități. Cu toate acestea, nu putem nega faptul că persoane importante politic, din toate partidele, au participat activ la acest fenomen de distrugere națională. Azi e imposibil să avem o opțiune corectă de vot față de un partid ce se prezintă imaculat. În fiecare grupare politică se găsesc elemente care au legătură cu vandalizarea economiei naționale prin furt sau lipsa de grijă față de bunurile țării. Dar acum, mai mult ca niciodată, e nevoie să alegem răul cel mai mic. Pentru că a alege bine înseamnă, din păcate, doar acest lucru, și anume răul cel mai mic”, este de părere omul de afaceri.

Ca un analist ce începe să-și expună opiniile în spațiul public, Romeo Dunca e de părere că este momentul ca electoratul să termine definitiv cu „epoca comuniștilor și a urmașilor lor”, deși nu este convins că odată cu ea dispar și alianțele în care nu vor exista tot felul de „dinozauri politici”.

„Coronavirusul, și faptul că aproape toată structura executivă ce nu e la vedere aparține încă orânduirii politice din ultimii 5 ani, corodează zilnic încrederea în noul guvern. De asemenea, în lipsa susținerii parlamentare, măsurile de schimbare radicale nu pot fi luate și de multe ori miniștrii par trimiși la luptă cu săbii de plastic. Unii din ei par că nu înțeleg ce se întâmplă sau, ce pare a fi mai rău, e că poate nu au libertatea de a decide, răspunzând comenzilor celor ce i-au propus sau doar îi consiliază. Aici fac referire expresă la neînțelegerea impactului economic pe care îl are asupra țării vandalizarea pădurilor. (Asupra acestui aspect voi reveni). De aceea, când va fi cazul, e necesar să încheiem definitiv epoca comuniștilor și a urmașilor lor. Egal că se ascunde prin PSD sau Pro Romania. Iar a alege PNL-ul ori alte alianțe care vor apărea și care nu conțin prea multi dinozauri devoratori de resurse naționale e obligatoriu. Din păcate fără ei este imposibil. Sunt prezenți peste tot…”, recunoaște mâhnit candidatul PNL la alegerile pentru Consiliul Județean Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/