Cu ministru și secretari de stat în Guvernul Orban, județul Caraș-Severin a fost omis dintr-o lege despre care se vorbea încă din 2017

În anul 2017, cărășenii primeau vestea că se vor bucura de reducerea vârstei de pensionare dacă au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluare. Anunțul a fost făcut de (pe atunci) senatorul Marcel Vela. Acum, când mai mulți reprezentanți ai cărășenilor au ajuns prin ministere, iar legea, în Monitorul Oficial, vestea nu mai e la fel de bună ca acum 3 ani.

În Monitorul Oficial al României nr. 695 din 3 august 2020, a fost publicată Legea nr. 163/2020, pentru modificarea art. 65 alin. 5 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Potrivit legii, „Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu sau de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice și/sau de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate, respectiv localitățile Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Târgu Mureș, Drobeta-Turnu Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Vețel, Șoimuș, Baia de Criș, Ghelari, Teliuc, Certej, Băița, Orăștie, Deva din județul Hunedoara, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”.



Se poate spune că prezenta lege face o mare nedreptate persoanelor care au locuit și locuiesc în fostele centre industriale ale județului Caraș-Severin aflate în situația prezentată de actul normativ. Cu atât mai surprinzătoare este lipsa de pe listă a localităților cărășene, cu cât între inițiatorii modificării și completării Legii 263/2010 se numără senatorul Ioan Marcel Vela, ministru în Guvernul Orban.

Iată ce declara în octombrie 2017, pentru Agerpres, senatorul Vela: „A fost votată propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 236/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Este un lucru important, de care vor beneficia și mulți oameni din Caraș-Severin. Mai exact, vor beneficia de acest amendament persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluare, precum cupru, plumb, sisturi bituminoase, feldspat și siliciu sau radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, pulberi metalice ori cocs metalurgic, precum și emisii de amoniac și derivate, în unele zone miniere sau în centre siderurgice, dar și pe o rază de opt kilometri față de aceste localități. Din Caraș-Severin este vorba de orașele Reșița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Anina și de comunele Armeniș și Ciudanovița”.

De la zis la făcut, chiar și când te afli la guvernare, e o cale lungă!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/