„Cu managementul Alinei Stancovici, pacienții o duc foarte greu, chiar mor din când în când cu zile!”

dunca spital

Romeo Dunca a lansat o serie de acuzații deosebit de grave, fără niciun fel de acoperire, iresponsabile chiar, la adresa managerului Spitalului Județean de Urgență din Reșița.

Liberalul din fruntea Consiliului Județean Caraș-Severin o acuză pe Alina Stancovici de rele tratamente aplicate pacienților spitalului din Reșița și chiar o învinovățește de moartea unora dintre ei! „La spital e jale. Cu managementul doamnei (n.r. – Alina Stancovici), pacienții spitalului o duc foarte greu. Chiar mor din când în când cu zile!”, a scris Dunca pe pagina sa de Facebook. Mai grav este că opinia acestuia e împărtășită și de alți colegi de-ai acestuia din Consiliului Județean, consilierii PNL Cristian Ciobanu și Doru Coșei, și chiar de către administratorul public al județului, Andrei Ungur.

Dunca nu s-a rezumat doar la atât. Insistă să spună că rețeta pe care el a gândit-o pentru vindecarea Spitalului Județean sunt ignorate de managerul Stancovici, iar consecința e decesul prematur al unor oameni. „SJUR are peste 1.100 angajați. În tot anul trecut nu am văzut nicio măsură radicală de a eficientiza activitatea din spital. Nici din partea doamnei Stancovici, dar nici din partea lui Caius Diaconescu. Iar cererilor conducerii județene nu li s-a dat curs. Despre asta vorbim. Și despre oamenii ce mor cu zile odată internați!”, a adăugat șeful Consiliului Județean. Halucinant!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/